Sigla myBible myBible
Contul meu

sâmbătă, 14 decembrie 2024

700 DE URŞI UCIŞI PENTRU REGINĂ

A face dreptate şi judecată este mai plăcut Domnului decât jertfele. Proverbele 21:3

Urşii negri se numără printre animalele favorite ale lumii. Ei constitu­ie figuri cunoscute în grădinile zoo, iar jucăriile care-i reprezintă sunt dorite de copiii mici şi chiar de cei nu chiar aşa mici. În 1902, preşedintele Theodore Roosevelt a adoptat un pui de urs negru, pe care l-a găsit la o vânătoare. Numele mic al preşedintelui era Teddy, iar puiului i s-a spus „Ursuleţul lui Teddy”. O fabrică de jucării din New York a decis atunci să facă ursuleţi numiţi „Ursul Teddy” şi a avut un asemenea succes comercial încât această jucărie este azi celebră în lumea întreagă.
 
 Un urs negru faimos, mai apropiat zilelor noastre, a fost Smokey Bear (ursul afumat), care a fost găsit ca pui, cu blana afumată din cauza unui incendiu de pădure care i-a distrus mediul de viaţă. El a fost adoptat ca mascotă de Serviciul Forestier al SUA, în campania împotriva incendiilor de pădure provocate de neglijenţa oamenilor.
 
 Poate că unul din motivele pentru care ursul negru este un animal atât de popular este acela că multe din acţiunile lui ne amintesc de noi înşine. Uneori, urşii par oameni, făcând lucruri care ne stârnesc râsul. Dar, deşi par nişte prietenoase creaturi uriaşe, urşii pot fi, cu adevărat, şi foarte periculoşi.
 
 Mii de dolari sunt cheltuiţi anual de National Park Service pentru avertizarea oamenilor de pericolul la care se expun dând mâncare urşilor.

Ursul negru cântăreşte doar 300 de grame la naştere dar, ca adult, poate ajunge până la 200 kg. Şi, probabil, ştii că ursul negru poate fi şi brun.
 
 Când o anumită regină a fost încoronată, mai demult, a fost o uriaşă cerere de piei de urs, pentru confecţionarea pălăriilor ceremoniale purtate de gărzile regale. Şapte sute de urşi negri au fost ucişi, pentru asta. Pieile lor au fost folosite o singură dată şi puţină lume s-a gândit la sacrificiul lor. Părerea mea este că acest măcel fără rost n-a fost o bună reclamă pentru noul regat. Ce contrast între pretenţia reginei şi ceea ce doreşte împăratul nostru ceresc. Nici o viaţă nu va fi sacrificată la încoronarea Lui, pentru că El însuşi a fost jertfit pentru noi.

 

Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.