martes, 10 diciembre 2024
BROASCA TERMOMETRU
În pădurile montane din Africa Centrală, trăieşte o broască aparte. Specificul ei constă în faptul că, atunci când i se face frig, se colorează în nuanţa ciocolatei, cu dungi albe. Ea poate trece prin mai multe culori, incluzând albastru, trandafiriu, auriu şi frez pătat, în funcţie de schimbarea vremii. De aceea este numită broasca termometru.
Motivul pentru care această vietate îşi schimbă culorile rezultă din felul ei unic de a-şi duce viaţa. Majoritatea broaştelor trăiesc fie în copaci, fie pe sol. Dar broasca termometru trăieşte şi pe sol şi-n ramurile mai joase ale copacilor. Pe pământ, ea trebuie să se adapteze la căldura produsă de vegetaţia în descompunere aflată la sol şi, în acelaşi timp, la aerul mai rece de deasupra ei.
Când se află în copac, situaţia este inversă. Căldura soarelui îi vine de deasupra, în vreme ce aerul de sub ea este mai rece. Astfel, când se află la sol, broasca are culoarea albă pe burtă şi brun închisă pe spate. Întrucât albul respinge căldura iar negrul o absoarbe, prin acest colorit ea reuşeşte să-şi menţină o temperatură constantă a corpului.
În copac, ea se colorează albastru-închis pe burtă şi cafeniu-deschis pe spate reuşind ca prin părţile colorate închis să absoarbă puţina căldură din aerul rece de sub ea, iar prin cele deschise să respingă săgeţile soarelui tropical.
Broaştele sunt animale cu sângele rece şi nu-şi pot menţine temperatura corpului constantă, în felul în care o facem noi. Ele trebuie să evite fierbinţeala şi uscăciunea, ca să nu moară din cauza lipsei umezelii corpului. În ce le priveşte pe broaştele termometru, această problemă este rezolvată, ele putând să-şi menţină constantă temperatura corpului prin schimbarea culorii în mai multe variante.
Adeseori, împrejurările par să ne fie potrivnice, să ne facă rău, să ne sperie. Necazurile vin peste fiecare din noi, odată şi-odată. Dar dacă-L avem pe Isus în viaţa noastră, El ne ajută să ne descurcăm, simpatizând cu noi şi încurajându-ne, dându-ne încredere atunci când suntem speriaţi şi pace ca să putem înfrunta problemele. Isus ne ajută în orice situaţie.