CUM SE CURĂŢEŞTE UN SCONCS

Dintr-un loc privilegiat, în apropierea unei ape, un naturalist a observat odată un sconcs apropiindu-se de albie. Înainte de a ajunge la apă, sconcsul a început să adune în gură fire lungi de iarbă uscată, pe care nu le mânca, ci doar le ţinea strâns între fălci.
 
 Când animalul părea că are o mustaţă uriaşă, s-a îndreptat spre mal, s-a întors cu spatele la apă şi a intrat cu picioarele dinapoi şi coada în râu. După un destul de lung răstimp petrecut în această poziţie ciudată, animalul a mai intrat o dată în apă cu spatele, şi-a cufundat picioarele şi din nou a aşteptat o lungă perioadă de timp. Apoi a început o serie de paşi succesivi făcuţi în apă cu spatele, cu diferite pauze între ei.
 
 Când sconcsul a ajuns să fie cu tot corpul sub apă, mai puţin botul cu smocul de iarbă uscată, observatorul a văzut că iarba din gura animalului devine cu repeziciune neagră. După încă o pauză lungă, finală, sconcsul a lăsat în apă iarba uscată, devenită acum neagră cum era el, a înotat spre mal, a sărit pe uscat, s-a scuturat şi a pornit-o agale spre pădure.
 
 Alergând iute spre malul apei, cercetătorul a luat iarba în mână dar a aruncat-o imediat, pentru că era plină de purici. Sconcsul îi răbdase cât îi răbdase dar, până la urmă, a venit la râu să scape de ei, ieşind din apă cu­rat.
 
 Ce lecţie ne învaţă sconcsul? Aşa cum el avea nevoie să fie curăţat de puricii care-i aduceau neplăceri, şi noi avem nevoie să scăpăm de păcate şi de sentimentele de vină care ne supără. Chiar dacă s-ar putea să nu ne dăm seama, cauza nefericirii noastre este aproape întotdeauna un păcat din propria viaţă şi, prin urmare, nu putem fi fericiţi până nu mergem la Isus să ne curăţească de păcat.
 
 Şi avem nevoie să mergem permanent la El, pentru curăţire. Pentru că, aşa cum sconcsul va mai fi năpădit de purici şi noi, dacă nu venim tot timpul la Isus pentru a fi curățați, ne vom redescoperi păcătuind.