Logo myBible myBible
Il mio account

sabato, 6 gennaio 2024

OMUL LUPTĂ CU LEUL

Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor!" Zaharia 4:6

Eugene Sandow a fost un dresor profesionist în anii 1800, care trăia din câştigul realizat în urma unor acte de curaj pe care le făcea, folosind forţa sa împotriva forţei naturii. Odată, în San Francisco, el a fost de acord să se lupte cu un leu mascul de 275 kg. Picioarele leului au fost cu atenţie acoperite cu mănuşi, iar gura i-a fost închisă cu o botniţă. Astfel, animalul putea să-şi folosească doar forţa şi rapiditatea împotriva d-lui Sandow.

Doar cu mâinile goale ca apărare, Sandow a intrat în cuşca leului, care tocmai îşi omorâse îngrijitorul, cu o săptămână înainte. Animalul a atacat, iar Sandow a sărit într-o parte. L-a apucat repede pe leu de gât cu un braţ, iar cu celălalt de mijloc. L-a ridicat la înălţimea umerilor, l-a „îmbrățișat" şi l-a aruncat înapoi în cuşcă.

Surprins, leul a dat drumul unui răcnet în timp ce-l urmărea pe Sandow din nou. De data aceasta, a lovit spre capul adversarului său. Sandow abia a avut timp să se ferească, iar îngrijitorul leului, din afara cuştii, a strigat la Sandow să iasă. Dar Sandow a păşit imediat într-o parte, a apucat din nou leul şi l-a strâns cu putere. De data aceasta, leul a reuşit să-l zgârie, în ciuda mănuşilor pe care le avea. Dar Sandow l-a ţinut bine şi nu i-a dat drumul. Şi iar l-a aruncat pe animal, în timp ce oamenii care îl priveau de afară ţipau la el să iasă.
Apoi, după toate acestea, Sandow s-a întors cu spatele la leu şi a așteptat ca animalul să sară. Leul a alergat şi a sărit direct pe spatele lui. San­ dow şi-a ridicat braţele, l-a apucat de gât şi l-a aruncat peste cap.

Ceva mai târziu, a fost progran1ată o altă confruntare, iar Sandow a intrat din nou în cuşcă. Dar leul n-a mai luptat cu el, chiar când acesta l-a ridicat pe umeri şi s-a plimbat cu el prin cuşcă.

Biblia spune că diavolul dă târcoale ca un leu care răcneşte. Şi mai spune că dacă ne „împotrivim diavolului, el va fugi" de la: noi (Iacov 4:7). Dar numai în puterea Duhului lui Dumnezeu putem să îl învingem pe diavol.
 

Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.