domenica, 16 aprile 2023
PROFITĂ DE PREZENŢA BUNICILOR!
Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice și sunt încredinţat că și în tine. 2 Timotei 1:5
După ce am mai crescut și părinții mă lăsau singură la bunici, era o plăcere extraordinară. Poate atunci nici nu îmi dădeam seama cât e de frumos să ai bunici. Acum uitându-mă în urmă îmi dau seama câte amintiri și învățături prețioase am adunat de la ei: bunica ne făcea cele mai bine plăcinte cu brânză din lume; în curtea bunicilor era părul și gorgoazele cele mai gustoase; bunicul știa pe de rost cele mai lungi și interesante povești și povestiri sub formă de poezii; bunica avea cel mai mare butoi în beci cu brânză delicioasă; bunicul ne făcea cel mai gustos boț (știi ce e un "boț"? - un bulgăre de mămăligă cu brânză înăuntru)
Prețuiește-ți bunicii dacă sunt în viață și încearcă să stai cât mai mult cu ei, vei vedea, vei avea multe de învățat de la ei.
Într-o vacantă, m-am dus la bunici. Bunicul meu, gârbov și cu mers greoi mi-a făcut o mare surpriză. M-a luat și m-a dus în cea mai apropiată pădure. Acolo, mi-a arătat minunăția: o pătură verde de frunze cu flori albe = floarea paștelui. Priveam entuziasmată ceea ce vedeam.
M-am apucat și am strâns mai multe buchete de flori. Bunicul pregătise o ață cu care le-am legat, iar atunci când ne-am întors am oferit câte un buchet bunicii, vecinei bunicilor și unei mătuși care stătea aproape. A fost o experiență de neuitat.
Ți-am povestit această amintire a mea, cu un singur scop: ca să înțelegi că bunicii sunt foarte importanți. Nu aștepta să devii adult ca să-ți dai seama de acest lucru. Poți întreba părinții despre cum ar face, ce ar face dacă bunicii lor ar mai fi în viață. Învață de la cei mai mari - stai liniștit, când vei fi adult și tu vei spune copiilor tăi să învețe din experiența adulților, părinților, bunicilor.
Sună-ți bunicii, vizitează-i, ajută-i, bucură-te alături de ei - sunt tare prețioși.
Provocare: Dacă ai posibilitatea roagă-ți bunicul sau bunica (dacă nu, un vecin, frate, soră sau grupa de explo) să mergeți într-o pădure și să strângeți "floarea paștelui". Faceți-le buchețele și oferiți-le vecinilor - nu trebuie să fie neapărat un eveniment special pentru a oferi o floare.
(imagine cu "floare paștelui")