domenica, 9 aprile 2023
FOLOSEŞTE DOAR CUVINTE CARE ZIDESC!
Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; și oricine va zice fratelui său: ‘Prostule!’ va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine-i va zice: ‘Nebunule!’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Matei 5:22
Într-o zi eram la o masă comună. Mi-am luat o farfurie, mi-am pus niște mâncare, m-am retras la o masă pe care mi-am pus farfuria și am început să mănânc. Eram destul de stresată că mai urmau niște activități, dar încercam să fiu liniștită și mulțumitoare lui Dumnezeu pentru mâncare, viață, sănătate, și tot așa. Când la un moment dat de la o masă alăturată, unde discutau două persoane, aud:
- Vai, ce nesimțită!
Am închis ochii pentru 2 secunde și mi-a venit în minte textul "iartă-i Doamne căci nu știu ce fac". Am zis:
- Doamne, sunt de atâta timp creștini, cum să nu știe?
- Lasă, nu e treaba ta.
Din păcate, cu o altă ocazie, discutând cu cineva, a zis fără nici o reținere:
- Nu pot să cred, ce nebună.
Poate, dând frâu ispitei lui Satana am folosit și eu vreun cuvânt asemănător.
Dar, ah, Doamne, iartă-ne! Curățește-ne prin sângele Tău și scrie în dreptul numelui nostru "iertat și binecuvântat", avem nevoie de harul Tău, Doamne.
Acele momente m-au marcat foarte mult... drag explorator, rămâi conectat cu Hristos. Nu îți doresc să ai asemenea amintiri. Acestea sunt un mijloc prin care Satana are acces mai ușor la tine: nu ești singurul care vorbește așa; stai liniștit o mai fac și alții; ce dacă? doar e adevărat.
Îți spus, nu e treaba noastră să judecăm. Judecata îi aparține DOAR lui Dumnezeu. Biblia ne învață să spunem cuvinte care zidesc, care ajută pe cel ce ascultă. Nu ezita să îți însușești învățăturile ei.
Provocare: Fii atent ca nu cumva să spui vreun cuvânt care judecă pe cineva. Lasă-te condus de El și să-ți șoptească ce cuvinte să folosești azi... nu e nici o problemă dacă la jumătatea cuvântului te oprești, luptă și "scoate din visteria inimii doar lucruri bune".