domenica, 2 aprile 2023
BUCURĂ-TE, CHIAR DACĂ ALŢII NU O FAC!
Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aș avea toate comorile. Psalmul 119:14
Într-o zi am văzut ceva și mi-a rămas în memorie ca o poză prețioasă.
Imaginează-ți un hol dreptunghiular mare cu două rânduri de dulăpioare colorate pe două dintre laturi. În diverse margini, două uși mari deschise larg, iar din a treia priveam eu. Un zumzet necontenit se auzea de la copiii care alergau dintr-o sală în alta străbătând holul, lăsând în urmă un ecou prelung.
Doar că, în fața unui dulăpior, era un băiețele care se juca singur. Avea o mașinuță în mână pe care o plimba în sus și în jos, spre stânga și spre dreapta, o răsturna și o răsucea unduindu-și corpul în toate direcțiile.
La început am crezut că era supărat, însă la o scurtă pauză a zumzetului din hol l-am auzit: "bum, bum, buuummm". Privindu-i fața mai atent, mi-am dat seama ca era bucuros. Zâmbea și își îndemna mașinuța la acele curse atât de interesante pentru el.
Acum, imaginează-te în mijlocul zilei de azi, cufundat în zgomotul activităților și responsabilităților tale. Cum te vezi? Trecând pe lângă tine oameni care în cotro, tu cum ești? Ceea ce faci îți aduce împlinire, bucurie?
Drag explorator, străduiește-te să calci astăzi pe cărările angajamentului explo. Rămâi cu gândul conectat la Dumnezeu. Bucură-te de ceea ce ești și ceea ce poți face ca fiind cea mai mare comoară pe care o ai. Până la urmă, ai alături de tine pe Împăratul care deține toate averile acestei lumi, iar El îți va oferi tot ce ai nevoie aici, dar și pe Noul Pământ. Bucură-te și nu te lăsa influențat negativ de oameni sau necazuri.
Provocare: Scrie în agenda ta toate legile exploratorului și alege să te bucuri astăzi punându-le în practică.