myBible logó myBible
Fiókom

2020. április 24., péntek

Disciplina – un act de iubire

Vino cu mine la supermarket! Trecând prin zona cu produse perisabile, o mamă își ceartă copilul pentru că a mușcat dintr-un măr. Auzi șoaptele trecătorilor? Continuăm și ajungem la raionul cu gustări chiar când o copilă dă din picior și țipă pentru a primi gustarea ei preferată. Vezi deja încruntăturile dezaprobatoare?

Puține dintre domeniile parentingului sunt la fel de vulnerabile la judecata altora ca disciplina. Ceea ce un părinte consideră că e corect, altul crede că este aspru – sau prea indulgent. Ce ar trebui să facă părintele?

Regele Solomon, cel mai înțelept om care a trăit vreodată, a comparat disciplinarea parentală cu cea a lui Dumnezeu. Ce putem învăța din această comparație?

Disciplina arată dragoste. Solomon spunea că Dumnezeu disciplinează „pe cine iubește” și un tată își disciplinează fiul „pe care-l iubește”. O zicală populară exprimă un gând similar: „Dumnezeu ne iubește așa cum suntem, dar ne iubește mult prea mult ca să ne lase așa cum suntem.”

Disciplina pune granițe. La fel cum balustradele ne împiedică să cădem, granițele lui Dumnezeu ne țin în siguranță. În același mod, granițele pe care le punem pentru copiii noștri îi țin în siguranță și îi ghidează spre maturitate.

Disciplina corectează. Versiunea New Living Translation a Bibliei în limba engleză redă Proverbele 3:12 astfel: „Domnul îi corectează pe cei pe care îi iubește.” Dacă unul dintre copiii noștri se apropie de una dintre limitele de siguranță, dragostea ne determină să acționăm corectând acel comportament și să explicăm standardele lui Dumnezeu.

Disciplina încurajează maturitatea. Oricât de distant poate părea acum viitorul, copiii noștri vor deveni într-o zi adulți independenți, responsabili pentru propriile decizii. Le va fi cu atât mai bine, dacă au învățat ce înseamnă limitele sănătoase mai degrabă de la un părinte iubitor decât din greșeli costisitoare în viața de adult!

Deși disciplina variază de la o familie la alta și de la un copil la altul, dragostea pentru copiii noștri ar trebui să ne determine să punem granițe sănătoase și plăcute lui Dumnezeu și să le oferim copiilor o corecție fermă și iubitoare.

Tată ceresc, Îți mulțumesc că mă iubești atât de mult încât mă corectezi atunci când mă abat de la căile Tale! Îți cer înțelepciune pentru a-mi disciplina copilul pe care îl iubesc.

Cheryl Faith Tarr

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.