myBible logó myBible
Fiókom

2020. március 30., hétfő

De-a v-ați ascunselea

În casa noastră se joacă două versiuni de v-ați ascunselea. Prima este amuzantă și se întâmplă atunci când fetițele mele mă pun să număr în timp ce ele fug și se ascund de mine. Înainte de a-mi deschide ochii, urechile mele au detectat deja entuziasmul lor sonor. Nu este un mister prea mare. Fetele se ascund de obicei în dulap, sub pat sau sub o pătură. Ce mă fascinează este că, după ce le-am găsit și începem altă rundă, uneori fug exact în aceeași ascunzătoare pe care tocmai o folosiseră.

A doua versiune de v-ați ascunselea nu este atât de amuzantă. Începe la sunetul unui lucru stricându-se, spărgându-se sau când una dintre ele strigă: „Lasă-mă!” Cum este de așteptat, le strig pe numele complet. Răspunde liniștea. Partea vinovată a găsit o modalitate de a dispărea. Când încep investigația, găsesc într-un final niște fetițe posomorâte în șifonier, sub masă sau în spatele canapelei. „De ce v-ați ascuns?” este o întrebare la care știu deja răspunsul. Simțământul apăsător de teamă care vine la pachet cu buclucul și cu anticiparea răspunsului meu le-a făcut să caute ascunzătoare. Poți observa inutilitatea acestui gest? Unde în casă se puteau ascunde fetițele mele și să nu le pot găsi?

Acum imaginează-ți-i pe primii doi copii ai lui Dumnezeu jucându-se a doua versiune a acestui joc. Apăsarea pe care o simt la gândul că sunt vinovați și anticiparea răspunsului Tatălui i-au determinat să se ascundă. Îl aud pe Dumnezeu strigându-le numele, dar nu-și pot înfrunta simțământul de vină stând în fața Lui. Poți vedea inutilitatea a tot ceea ce fac? Au încercat să se ascundă în grădina pe care Dumnezeu a adus-o la existență prin cuvântul Său. Unde se puteau ei duce pentru a scăpa de prezența Lui?

Fiicele mele învață că viața este mult mai bună atunci când recunosc că au făcut ceva greșit. Ascunsul face lucrurile mai complicate. Dacă te ascunzi este mai greu să primești ajutor. Ascunderea poate întârzia manifestarea harului. Eu aș prefera ca fetele mele să alerge la mine atunci când greșesc. Dumnezeu ar prefera să alerg la El atunci când fac propriile greșeli. De ce ne-am ascunde de dragoste?

Doamne, ajută-ne să alergăm la Tine atunci când am făcut ceva greșit! Ajută-ne să ne învățăm copiii să facă la fel!

Pierre Quinn

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.