Valurile unui râu tumultuos

Acum o lună am mers într-o excursie cu cortul împreună cu prietena mea cea mai bună și cu băieții ei. Curând am ajuns la un râu care clipocea și strălucea șerpuind la vale. În timp ce ne plimbam pe mal, am găsit un băț ce putea fi folosit drept baston de unul dintre băieții mai mici, pentru a călca mai bine pe pietrele alunecoase ale râului. Ne plăcea să ne jucăm în apă, în micile valuri, acolo unde erau mici baraje din pietre.

Într-o după-amiază m-am așezat pe un astfel de mic baraj și am lăsat apa să curgă pe lângă mine. Băieții se prefăceau că sunt corăbii pe apă. Se distrau de minune. Băiatul cu bățul a vrut să-l folosească pe post de barcă, urmărindu-l cum este luat de curent și adus până la mine. A funcționat bine, până când a încercat să îl lanseze pe partea cealaltă a barierei de pietre. Curentul era foarte puternic acolo și a dus bățul departe de mine. Oricât de mult încercam să-l ajung, acesta era tot mai departe și a tot plutit în depărtare, până ce s-a pierdut complet.

Pentru noi poate fi un simplu băț, dar m-a făcut să mă gândesc la cât de imprudenți suntem și cum ne place să întindem coarda cu Dumnezeu. El ne oferă uneltele de care avem nevoie să navigăm prin curenții și pe pietrele alunecoase ale vieții, dar noi deseori credem că știm mai bine, că un pic dacă trecem de barieră sigur n-are ce să ni se întâmple rău. Ne pierdem foarte repede stabilitatea și suntem împinși de curenți din ce în ce mai departe de El.

Mâna lui Dumnezeu însă ne poate găsi oricât de departe plutim. Oh, ce bucurie simte atunci când în sfârșit ne întindem pentru a-L lua de mână și ne trage apoi spre siguranța brațelor Lui iubitoare!

Îți mulțumesc, Doamne, pentru că îi salvezi pe copiii Tăi din curenții vieții și stai alături de noi ori de câte ori trecem de barierele Tale de siguranță!

Wanda L. Davis