Logo myBible myBible
Il mio account

domenica, 12 dicembre 2021

Eliberarea din descurajare

Căci n-avem un Mare-Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. – Evrei 4:15

Lipsa de putere, energie și entuziasm pentru a ne desfășura activitățile se cheamă descurajare. Se asociază de obicei cu sentimente de vină și cu lipsa motivației și se poate produce după auzirea unei vești rele, după suferință îndelungată, decepție sau pierdere. Câteodată, descurajarea este o predispoziție moștenită sau poate să nu aibă aparent nicio cauză, putând deveni un obicei foarte greu de dezrădăcinat. Deși poate părea îndreptățită, cel mai important lucru este că, prin efort, susținere și perseverență, oricine se poate elibera de descurajare. Iată câteva idei practice:

Hotărăște-te să înfrângidescurajarea! Descurajarea are nevoie de consimțământul tău, deci nu-i mai oferi spațiu! Dumnezeu va susține efortul tău de a rezista descurajării și caracterul tău se va întări și mai mult ca să îi ții piept.

Nutrește gânduri de speranță, ca, atunci când vei avea nevoie de ele, să-ți fie la îndemână, în cazul unei predispoziții către descurajare! Le poți nota pe cartonașe sau le poți așeza în locuri vizibile, ajutându-te să ți le reamintești ori de câte ori ai nevoie.

Cântă imnuri de laudă! Imnurile și cântecele de laudă către Dumnezeu tind să diminueze disperarea.

Amintește-ți promisiunile lui Dumnezeu și împărtășește-le ori de câte ori ai ocazia! Gândurile și simțămintele tale devin mai puternice dacă le exprimi.

Ajută-i pe cei care sunt într-o nevoie mai mare decât a ta! „Dacă vei sătura sufletul celui lipsi, atunci lumina ta va răsări peste întunecime și întunericul tău va fi ca ziua-n amiaza mare!” (Isaia 58:10).

Nu uita că Hristos este Marele Medic în stare să vindece orice maladie fizică, mintală sau spirituală.

În cazul în care crezi că durerile tale sunt prea multe și că astfel este justificată descurajarea ta, adu-ți aminte că apostolul Pavel îi convingea pe filipeni să se bucure în Domnul în timp ce el era în temnița rece și umedă din Roma, așteptând executarea condamnării sale la moarte (Filipeni 4:4-6).

Consideri că Dumnezeu nu îți răspunde la rugăciuni imediat, ceea ce îți justifică descurajarea? Amintește-ți că Noe a lucrat 120 de ani pentru cei din vremea sa și, deși nu a avut niciun convertit, a stat ferm și plin de speranță în mijlocul răului generalizat.

Dacă te simți vinovat pentru că ești descurajat, amintește-ți că Isus Hristos este „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29), care manifestă compasiune pentru neputințele noastre și are puterea să ne elibereze din descurajare și să binecuvânteze eforturile noastre de a ne elibera din păcat.

Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.