myBible logó myBible
Fiókom

2021. december 6., hétfő

O să-ţi salvez copiii

„Da”, zice Domnul, „prada celui puternic îi va fi luată și cel prins  de asupritor va scăpa, căci Eu voi lupta împotriva vrăjmașilor tăi  și voi scăpa pe fiii tăi.” – Isaia 49:25

Copiii sunt de obicei cea mai mare sursă de bucurie și de îngrijorare pentru părinții lor. Nu de puține ori, inima părinților se strânge din cauza situațiilor în care sunt implicați copiii. Sunt așa de multe pericolele la care sunt expuși copiii, încât părinții tremură gândindu-se la ele. Este un moment de mare durere când un părinte descoperă că propriul copil a renunțat la căile Domnului, devenind confuz din cauza teoriilor care Îl resping pe Dumnezeu și adevărul Cuvântului Său. Este la fel de dureros când copiii se dedau la depravare, companie proastă și vicii. Dar există făgăduințe a căror împlinire poate fi cerută ca Dumnezeu să ofere sfat și mângâiere inimii întristate a părinților.

William s-a născut într-o familie umilă de fermieri și știa cum să gestioneze munca grea și sărăcia. Sănătos și bine făcut, avea o minte echilibrată și sete de cunoaștere. Dădea dovadă de un spirit independent, meditativ și critic. Avea valori morale înalte, care luaseră forma principiilor generozității, simplității și umilinței, ce îi fuseseră implantate de timpuriu de mama lui. Totuși, când a ajuns la maturitate, a fost influențat de deiști, care se opun Scripturilor. Încetul cu încetul a adoptat convingerile lor și și-a pierdut siguranța fericirii veșnice. Viitorul a început să-i pară tot mai sumbru, iar dispoziția să-i fie marcată de nefericire, nemulțumire și murmurare. Neștiind ce să mai facă, după 12 ani lungi de neascultare și scepticism, a luat Biblia și a fost surprins cum această Carte, pe care el o considera neinspirată, i-a făcut o așa profundă impresie. După lupte îndelungate, în cele din urmă a recunoscut Cuvântul lui Dumnezeu și a găsit în Isus cel mai bun prieten. William Miller a devenit unul dintre cei mai mari reformatori religioși americani din secolul al XIX-lea, care a predicat viguros despre a doua venire a lui Hristos.

În spatele fiecărui fiu risipitor există un părinte care îi așteaptă întoarcerea. Următoarele promisiuni sunt adresate fiecărui părinte care se roagă fierbinte pentru salvarea copiilor lui: „Voi scula pe copiii tăi, Sioane, (…) dar Domnul Se va arăta deasupra lor, (…) Domnul oștirilor îi va ocroti, (…) Domnul Dumnezeul lor îi va scăpa în ziua aceea, ca pe turma poporul Său, căci ei sunt pietrele cununii împărătești care vor străluci în țara Sa!” (Zaharia 9:13-16).

Să prețuim cu speranță asigurările care vin odată cu promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu, să ne rugăm neîncetat, deoarece, la vremea potrivită, le vom vedea împlinirea!

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.