De la bocet la bucurie

Iar Tu mi-ai prefăcut bocetul în dans, mi-ai înlăturat sacul de jale  și m-ai încins cu veselie, pentru ca sufletul meu să cânte spre lauda Ta  și să nu tacă. – Psalmii 30:11,12, NTR

Sfânta Scriptură menționează cuvântul „dans” de peste 20 de ori. Câteodată s-a dovedit o activitate deplorabilă, alteori a fost o manifestare a bucuriei și celebrării, iar în alte ocazii, o formă de închinare. De exemplu, la una dintre extreme, îi vedem pe israeliți dansând în jurul vițelului de aur, ceea ce era un act idolatru și condamnabil (Exodul 32:19). Fiica Irodiadei a dansat pentru plăcerea senzuală a lui Irod și a oaspeților săi (Matei 14:6), care era o activitate respinsă de Dumnezeu. De cealaltă parte, reținem dansul și gesturile de adorație precum cele ale lui Aaron și Miriam, sora lui, care au dansat împreună cu mulțimea femeilor pentru a da slavă lui Dumnezeu după trecerea Mării Roșii (Exodul 15:20). Tatăl din parabola fiului risipitor a organizat o „recepție de întoarcere acasă” pentru fiul lui, cu muzică și dansuri (Luca 15:23-25), iar psalmistul și profetul Ieremia vorbesc despre închinarea la Dumnezeu prin dans, timpane, tobe, tamburine, harpă, instrumente cu coarde și caval (Psalmii 149:3; 150:4; Ieremia 31:4).

Textul de astăzi arată că dansul era o manifestare a bucuriei interioare care erupea într-o manifestare fizică. Totuși, dansurile moderne de astăzi nu denotă bucurie, ci senzualitate, așa că urmașul lui Hristos ar trebui să evite acest tip de activitate.

Adevărata transformare a bocetului în bucurie are loc prin influența Duhului Sfânt. Această veselie nu depinde de împrejurări speciale, așa cum putem vedea la primii creștini, care au dat dovadă de bucurie în ciuda persecuțiilor brutale. O putem vedea când „toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă” (Faptele 2:46); o mai putem vedea la neevreii din Antiohia, care erau bucuroși în mijlocul discriminării (Faptele 13:48), sau la temnicerul din Filipi, care „s-a bucurat cu toată casa lui pentru că a crezut în Dumnezeu” (Faptele 16:34) în vremuri când viața tuturor era în pericol.

Versetul de astăzi folosește contrastul dintre bocet și dans și Îl indică în mod clar pe Dumnezeu ca agentul transformator al tânguirii în bucurie. Da, Dumnezeu poate și vrea să ne ia tristețea, descurajarea și amărăciunea, ca noi să ne putem bucura de viață și să fim pregătiți să-L primim cu bucurie. Domnul ne va binecuvânta dacă Îi dăm voie, ca să putem spune în cele din urmă ca psalmistul: „Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, și voi suna din instrumentele mele!” (Psalmii 57:7).