myBible logó myBible
Fiókom

2021. november 20., szombat

Ilie

El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a șezut sub un ienupăr și dorea să moară zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul,  căci nu sunt mai bun decât părinții mei. – 1 Împărați 19:4

Capitolele 17 și 18 din prima carte a Împăraților conțin o relatare detaliată a minunilor impresionante al căror erou a fost Ilie: a) prin călăuzire divină, el merge la pârâul Cherit, unde nu era suficientă apă și hrană, dar este salvat miraculos de corbi; b) asistă la o minune, împreună cu văduva din Sarepta și cu fiul ei, când ultimele rămășite de ulei și făină se înmulțesc inepuizabil; c) se roagă lui Dumnezeu, care îl aduce din nou la viață pe fiul văduvei; d) își înalță rugăciunea și cade foc din cer, care arde jertfa de pe altar, dovedindu-se astfel puterea lui Dumnezeu deasupra lui Baal; e) se roagă la sfârșitul celor trei ani și jumătate de secetă și vine ploaia.

Dar profetul e dărâmat când aude că Izabela vrea să îl omoare. Este interesant că, după atât de multe manifestări supranaturale, Ilie cade în disperare, fuge la Beer-Șeba îngrozit și, după drumul de o zi în deșert, exclamă: „Doamne, ia-mi viața!” Gândurile morbide sunt caracteristice persoanelor depresive, iar uneori se poate ajunge la suicid. Experiența lui Ilie arată că situațiile disperate vin peste toți oamenii. Depresia este o durere sufletească atât de mare încât unii preferă să moară decât să mai suporte o asemenea suferință extremă.

Asistăm o dată în plus la atingerea plină de căldură a Domnului iubitor asupra lui Ilie. După cererea lui de a muri, Dumnezeu îl conduce pe profet la o vindecare completă, prin intermediul îngerului Său, care îi asigură hrană, odihnă, exercițiu și mesaje divine. Punctul culminant este întâlnirea directă a lui Ilie cu Dumnezeu, care i S-a revelat printr-un „susur blând și subțire” (v. 12). Se poate deduce că orice frică, anxietate, îndoială, tristețe sau disperare ar fi avut probabil profetul, aceasta a dispărut datorită prezenței Creatorului. Domnul nu a răspuns la rugăciunea lui Ilie: „Ia-mi viața.” Dimpotrivă, i-a păstrat-o și i-a garantat privilegiul de a fi glorificat fără să vadă moartea (2 Împărați 2:11).

Dacă treci vreodată prin disperare, gândește-te la Ilie! Fără îndoială, el a fost nevoit să suporte stresul emoțional, dar Dumnezeu l-a scos din acea groapă și l-a luat la cer. Dumnezeu te iubește și pe tine tot atât de mult ca pe Ilie, îți oferă și ție soluția la problemele tale și îți dă darul mântuirii veșnice, dacă ești gata să-L accepți ca Domn și Mântuitor.

Resursă video suplimentară: My Bible recomandă următoarea resursă video suplimentară produsă de Opinia Production: https://bit.ly/3oDHYF8

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.