myBible logó myBible
Fiókom

2021. november 19., péntek

Psalmistul anonim

Inima îmi este lovită și mi se usucă întocmai ca iarba;  până și pâinea uit să mi-o mănânc. – Psalmii 102:4

Psalmii constituie o colecție de poezii minunate cu un vocabular extraordinar de bogat și nuanțat. Autorul principal este David, care a scris 73 de psalmi; 50 dintre ei sunt anonimi, iar ceilalți 27 aparțin altor șase autori: Asaf, fiii lui Core, Etan, Heman, Moise și Solomon. Psalmul 102 este un text scris de un autor anonim. A fost numit de unii comentatori „Rugăciunea celui suferind”, având un limbaj expresiv care evocă simptomele dureroase tipice depresiei și prezentând bariere importante în calea împlinirii ca ființă umană.

Ierarhia nevoilor concepută de Abraham Maslow a fost aplicată în toate domeniile cercetării ființei umane, indiferent de perspectivă. Toată lumea este de acord că împlinirea nevoilor fiziologice, precum cea de hrană, de apă și de odihnă (la baza piramidei), este necesară pentru a supraviețui și a putea îndeplini sarcinile de bază. Este rezonabil să presupunem că, odată nevoile de bază satisfăcute, ar trebui să ne putem bucura de siguranță și protecție din calea amenințărilor (nivelul următor). Numai când toate aceste nevoi sunt împlinite vom putea stabili relații semnificative cu alți semeni (nivelul următor). Autorul anonim al Psalmului 102 identifică aceste trei niveluri spunând că situația lui îl împiedică să mănânce (v. 4), să bea (v. 9) și să doarmă (v. 7). Apoi menționează că siguranța și integritatea personală îi sunt amenințate (v. 3, 11). Cu privire la al treilea nivel, autorul își dezvăluie domeniul privat, descriindu-se ca o pasăre solitară, fără nicio susținere socială și pe care vrăjmașii îl batjocoresc și conspiră împotriva lui (v. 7, 8).

Ființa deprimată suferă din lipsa împlinirii cerințelor de bază pentru existența noastră. Depresia interferează cu satisfacerea multor nevoi umane. Din fericire, același Psalm 102 adaugă mesaje de speranță la lamentări și suferințe: Iahve va domni pentru totdeauna (v. 12) și va lua în considerare rugăciunea celor sărmani (v. 17); Iahve Își va coborî privirea din templul Său și va auzi gemetele întemnițaților și-i va elibera pe condamnații la moarte (v. 20).

Dacă te simți ca autorul acestui psalm, o pasăre singuratică gemând și suferind, e foarte posibil să ai nevoie de susținere din partea celor dragi sau chiar de ajutor profesionist. Dar soluția supremă este cea oferită de Domnul cel Atotputernic. El îți va aduce ușurare acum și în viitor. Agață-te de promisiunea psalmului de astăzi: „Fiii robilor Tăi își vor locui țara și sămânța lor va rămâne înaintea Ta” (v. 28)!

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.