David

Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârșire; tulburarea inimii mele  mă face să gem. – Psalmii 38:8

David este, fără îndoială, autorul biblic care recurge la cele mai bogate surse lingvistice pentru a exprima atât bucuria și lauda, cât și suferința mintală, de care el însuși a fost afectat. Se pare că împăratul David a fost înzestrat cu o înaltă sensibilitate emoțională, ceea ce a făcut ca viața lui spirituală să fie vibrantă și plină de sens. Noi trebuie să fim foarte mulțumitori că beneficiem de o asemenea moștenire prețioasă – psalmii lui David.

Suferința patriarhului Iov nu a fost în niciun fel legată de comportamentul lui moral. Dar la David situația este alta. În multe ocazii se observă că povara păcatului i-a generat o vinovăție care, la rândul ei, i-a cauzat durere și chin. Un exemplu este Psalmul 38. În această operă poetică, scrisă probabil după neascultarea de îndrumări divine, David își exprimă durerea, răspândită în trupul, oasele și capul lui (v. 3, 4). Vorbește despre răni purulente și despre simțământul că e doborât la pământ, umilit, în doliu, slab și înfrânt (v. 5-8). David nu așază aceste simptome în zona psihologică, ci le localizează în inimă (v. 8, 10), sediul sentimentelor și al emoțiilor în limbajul biblic.

În acest psalm, David compară efectul păcatului său cu o povară grea care îl apasă (v. 4). El folosește același cuvânt și în alte locuri, de exemplu, vorbind despre povara pe care Dumnezeu o poate folosi ca să ne testeze tăria de caracter (Psalmii 66:11) și, sigur că da, despre povara pe care o putem pune asupra Lui, fiind siguri că el controlează situația și ne asigură susținerea (Psalmii 55:22).

Se povestește că, pe un drum pustiu și izolat, câteva femei de la țară își purtau greutățile pe capete, umeri și spate. A venit un camion care mergea în aceeași direcție cu femeile. Cum avea destul spațiu ca să ia femeile, șoferul a hotărât să le invite să urce în vehicul ca să le facă drumul mai ușor. Când s-au pus în mișcare și s-a uitat să vadă dacă toate lucrurile erau în ordine, șoferul a observat că, deși femeile se așezaseră, continuau să-și poarte poverile. Le-a întrebat imediat de ce, iar ele i-au răspuns imediat: „Faceți deja destule lucruri pentru noi și nu e corect să vă lăsăm să ne purtați și greutățile.”

Câteodată avem și noi aceeași atitudine față de Domnul: nu ne mărturisim păcatul, așa cum a făcut David în acest psalm (v. 18), și nu acceptăm invitația Sa: „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului” (Psalmii 55:22; Matei 11:28,29).