myBible logó myBible
Fiókom

2021. november 14., vasárnap

Moise

Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta,  căci este prea greu pentru mine.  Decât să Te porți așa cu mine,  mai bine omoară-mă, Te rog,  dacă mai am vreo trecere înaintea Ta,  ca să nu-mi mai văd nenorocirea.  – Numeri 11:14,15

Acestea sunt cuvintele lui Moise atunci când poporul se plângea că nu avea hrana de bază pe care obișnuia să o aibă în Egipt: carne, pește, castraveți, praz, ceapă și usturoi (v. 4, 5). Aceste articole erau imposibil de obținut în deșert. De aceea Dumnezeu a trimis în mod miraculos mană din cer. Dar și așa, mulți israeliți au venit la conducătorul lor să insiste să le schimbe meniul. Cereau un lucru imposibil, din cauza genului de mâncare și a numărului de oameni. Chiar dacă nu ni se precizează, putem face o estimare. Numărătoarea bărbaților israeliți de peste 20 de ani, făcută la puțin timp după plecarea din Egipt, a ajuns la 603 550 (Exodul 38:26; Numeri 1:46). Dacă fiecare bărbat reprezenta o familie de 4-5 membri, putem calcula ușor un total de 2,5 sau 3 milioane de guri de hrănit. E numai natural ca situația să-l facă pe Moise suficient de descurajat și disperat încât să-I ceară lui Dumnezeu: „Te rog, omoară-mă.” Gândurile morbide, dorința de a muri sau tentativa de sinucidere sunt unele dintre cele mai serioase simptome ale depresiei și Moise trebuie să fi simțit o foarte mare durere în suflet ca să facă o asemenea cerere.

Dar Dumnezeu nu l-a lăsat pe Moise în acea situație fără ieșire. În ciuda lipsei sale evidente de credință (v. 21, 22), Dumnezeu i-a prezentat o soluție. A fost o cale foarte dureroasă pentru cei mai răzvrătiți, care au avut parte de moarte ca urmare a neascultării lor. Nu sunt ușor de înțeles urmările acestei situații fatale; numai Dumnezeu cunoaște motivele supreme. Ceea ce este clar e că Dumnezeu a luat disperarea lui Moise și i-a oferit o cale de ieșire din situația de criză.

Poate că și tu te confrunți cu probleme grave, la fel de dificile ca hrănirea a 2-3 milioane de oameni în deșert. Amintește-ți că nimic nu este imposibil la Dumnezeu și că promisiunile Lui sunt demne de încredere. El nu va rezolva totdeauna lucrurile în modul în care te aștepți, dar promite să-ți ușureze povara. „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:28,29).

Resursă suplimentară
Războiul invizibililor audiobook
Sally Pierson Dillon vă invită într-o călătorie în timp alături de îngerul Marcu. Fiind un înger observator, Marcu înregistrează viața unor adolescenți care au trăit în momente-cheie ale istoriei. Cartea nu dezvăluie doar marea controversă dintre bine și rău, ci și mijloacele prin care omul de rând poate ieși învingător din această luptă. Cartea în format audio poate fi ascultată aici: https://bit.ly/razboiulinvizibililor_audiobook

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.