2021. november 5., péntek
Ridică-te! Ieşi din oraş!
Și, fiindcă Lot zăbovea, bărbații aceia i-au apucat de mână pe el, pe nevastă-sa și pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-i cruțe; l-au scos și l-au lăsat afară din cetate. – Geneza 19:16
Al doilea simptom al depresiei este lipsa de motivație sau interes pentru orice, inclusiv pentru activitățile favorite. Cristina se lupta zile la rând să coboare din pat și să-și înceapă ziua – lucru pe care îl făcea cu bucurie înainte. Ramiro era sociabil din naștere, dar și-a pierdut dorința de a se întâlni cu prietenii. Camilla îndrăgea voleiul, dar acum motivația ei pentru sport dispăruse. Cauza acestui zid de netrecut în cele trei situații era depresia, care își demolase complet victimele și le luase motivația.
Textul de astăzi ni-l prezintă pe Lot, care nu mai avea inițiativă să părăsească Sodoma. Salvarea propriei vieți ar fi trebuit să-i producă o reacție imediată, dar nu era cazul lui Lot, așa că îngerii au fost obligați să-l forțeze să plece. Nu avem dovezi că acest bărbat suferea de depresie, dar comportamentul lui ilustrează unul din simptomele ei: lipsa de motivație.
Harry Randall Truman (1896–1980) și-a pierdut și el motivația spre sfârșitul vieții. Trăia aproape de muntele St. Helens, în statul Washington (SUA). Fuseseră emise multe avertismente cu privire la erupția iminentă a vulcanului St. Helens în apropiere, dar Harry a insistat să rămână în cabana lui. Autoritățile au venit de mai multe ori la el să-l convingă de pericol, dar el nu le-a dat importanță. Când, în data de 18 mai 1980, s-a produs cel mai mare dezastru vulcanic din istoria Statelor Unite – erupția vulcanului St. Helens –, Harry a fost îngropat sub torentul de foc, lavă și cenușă.
Istoria lui Harry și cea a lui Lot sunt similare, deoarece amândoi ezitau. În cele din urmă însă, istoriile lor au avut un final diferit. Amândoi ezitau din cauza dependenței de bunurile lor. Unul dintre ei a ignorat avertizarea și a pierit, în timp ce celălalt a fost luat de ființele cerești, apucat de mână și salvat, împreună cu familia lui.
Există ceva care te absoarbe și nu ești în stare să reacționezi la ce îți cere Dumnezeu să faci? Chiar dacă îți lipsește motivația, Dumnezeu este gata să te apuce de mână, dacă Îl lași. Aceiași îngeri care au scos familia lui Lot din Sodoma nu au apucat mâna ginerilor lui, fiindcă aceștia nu erau pregătiți să-și lase bunurile în urmă. Dacă vrei, El te va apuca de mână și te va duce la un loc sigur, iar în cele din urmă îți va oferi salvarea veșnică.