Reconcilierea

Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și voi tămădui țara. – 2 Cronici 7:14

Reconcilierea și iertarea sunt strâns legate, chiar dacă nu întotdeauna se suprapun. Sunt parțial sinonime, cu anumite nuanțe. Iertarea implică un act voluntar, liber și unilateral, în timp ce reconcilierea presupune căderea de acord a tuturor părților implicate. Iertarea precedă reconcilierea, dar numai cea din urmă va duce la refacerea relației afectate sau distruse.

Dorind să devină independent și liber de rigorile unei familii, tânărul și-a cerut în avans moștenirea și a plecat de acasă, rupând legăturile cu tatăl. După o scurtă perioadă, el a risipit totul, iar pentru a supraviețui a trebuit să îngrijească de porci. Apoi și-a analizat comportamentul nechibzuit și a hotărât să se întoarcă acasă. Și-a făcut planul ce cuvinte de pocăință să-i spună tatălui său: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău, fă-mă ca pe unul din argații tăi” (Luca 15:18,19). Povestirea biblică ne spune că tatăl l-a văzut de departe și a alergat să-l îmbrățișeze și să-l sărute. Nici nu i-a dat voie să zică prea multe și a și organizat o mare sărbătoare în cinstea întoarcerii sale. Relația tată-fiu a fost refăcută.

Dar, pentru a ajunge la acest moment, amândoi au trebuit să depășească niște obstacole. Mândria poate fi una dintre piedicile de netrecut. Dacă fiul ar fi gândit: „N-am de gând să mă întorc așa” sau dacă tatăl ar fi spus: „M-a umilit”, reconcilierea n-ar fi fost posibilă. Ea nu s-ar fi produs dacă fiul ar fi mințit, și-ar fi negat greșelile sau ar fi pretins că nu a greșit cu nimic. Mândria, minciuna și indiferența reprezintă principalele obstacole în calea reconcilierii.

Versetul de astăzi scoate în evidență elementele care facilitează împăcarea. Umilința, mărturisirea sinceră și promisiunea de evitare pe viitor a aceleiași greșeli favorizează împăcarea. Cu alte cuvinte, discuțiile sincere și cu umilință, fără ascunderea și justificarea greșelilor, pregătesc terenul pentru refacerea legăturii. O altă măsură practică este dispoziția de a acoperi pagubele și a suporta consecințele.

În general, într-o dispută, responsabilitatea este împărțită. Pentru a clarifica neînțelegerile și diferendele, Isus a lăsat pentru biserică o ceremonie numită spălarea picioarelor. Este momentul unui dialog autentic de reamintire a greșelilor, de cerere a iertării și de renunțare la mândrie.

Suntem gata să lăsăm mândria deoparte? Ne putem recunoaște greșelile care au prejudiciat relația? Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să-ți faci planuri de reconciliere!