Mustrările

Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc.  Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te! – Apocalipsa 3:19

Potrivit Micului dicționar academic (ed. a II-a, 2010), semnificația verbului „a mustra” este „a-și arăta prin cuvinte nemulțumirea față de atitudinea sau faptele cuiva; sinonime: a certa, a dojeni, a dezaproba, a imputa”. Acest lucru presupune confruntarea cuiva cu răul aferent acțiunilor sale pentru a-l face să se pocăiască. Biblia ne învață că Dumnezeu ne mustră și ne pedepsește din dragoste. Dar, chiar dacă intenția este bună, cei mai mulți oameni preferă să audă cuvinte plăcute și au tendința să se înfurie, să se apere sau să atace persoana care își permite să-i mustre. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată câteva modalități de mustrare, care pornesc de la o observație delicată și ajung la o mustrare severă (Matei 18:15; 1 Timotei 5:20).

Una din primele mustrări ale lui Isus i-a fost adresată chiar mamei Sale. În timpul nunții din Cana, văzându-L pe Isus înconjurat de ucenici, mânată de mândria maternă, Maria a vrut ca ceilalți să știe că Fiul ei este trimis de Dumnezeu. Observând că se termină vinul, ea aștepta ca El să facă o minune. Isus, în cuvinte respectuoase, a făcut-o să înțeleagă că relația dintre ei nu îi dădea niciun drept asupra Lui și nici dreptul de a-I indica direcția de urmat în misiunea Lui (vezi Viața lui Iisus, p. 147).

Când Iacov și Ioan I-au propus lui Isus să poruncească să cadă foc din cer și să-i ardă pe cei care nu-L primeau, El i-a mustrat spunându-le că nu a venit să piardă viețile oamenilor, ci să le mântuiască (Luca 9:56). Și Petru a primit o mustrare severă când încerca să-L abată pe Hristos de la moartea Sa iminentă (Matei 16:23).

Ce să mai spunem despre înaltele oficialități din timpul Său? Le-a spus că sunt fățarnici, „pentru că voi curățiți partea dinafară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și necumpătare” (Matei 23:25).

Cuvântul lui Dumnezeu este plin de mustrări. De-a lungul anilor, slujitorii lui Dumnezeu i-au transmis aceste mesaje unei lumii căreia nu îi place să asculte sfaturi și să-și îmbunătățească purtarea. Numai câțiva vor accepta mustrarea ca un act de bunătate și mare slujire (Psalmii 144:5). „Satana este foarte nerăbdător să ne arate părțile bune pe care le avem, dar numai prietenul credincios este gata… să ne arate defectele”, scria Charles Simeon, un episcop englez din secolul al XIX-lea.

Acum gândește-te: Accept eu recunoscător mustrările care vin din cer? Sau mă apăr în fața celui care nu mă laudă prin cuvinte plăcute? Fie ca Dumnezeu să ne dea umilința și înțelepciunea să distingem mustrările Sale pline de afecțiune! Intenția compasiunii din spatele lor duce la pocăință.