lunedì, 11 ottobre 2021
Beneficii ale iertării
Nu judecați, și nu veți fi judecați; nu osândiți, și nu veți fi osândiți; iertați, și vi se va ierta. – Luca 6:37
Cercetările în domeniul iertării s-au intensificat semnificativ în ultimii ani, dovedind că iertarea este un element terapeutic puternic ce poate diminua intensitatea unui mare număr de simptome.
Un studiu condus de psihologul Mark Rye, de la Universitatea din Dayton, a concluzionat că persoanele care erau dispuse să-și ierte foștii parteneri după divorț prezentau un nivel mai ridicat de bunăstare și prezentau mai puține semne de furie și depresie decât persoanele care nu erau dispuse să ierte. Un alt studiu, al aceluiași cercetător, a evaluat eficiența intervenției psihoterapeutice bazate pe iertare la un grup de divorțați, pe care l-a comparat cu un grup care nu beneficiase de psihoterapie. Participanții din primul grup nu numai că își îmbunătățiseră capacitatea de a-și ierta foștii soți, dar au dovedit îmbunătăți la nivelul sănătății mintale și în special diminuarea simptomelor de depresie.
Într-un alt studiu, Gayle Reed și Robert Enright, psihologi la Universitatea din Wisconsin, au descoperit că terapia iertării scade nivelul depresiei, al anxietății, precum și simptomele tulburării de stres posttraumatic și îmbunătățește stima de sine a femeilor și a victimelor violenței domestice.
În mod similar, Barbara Elliot, profesor la Școala de Medicină a Universității din Minnesota, ne asigură că iertarea are un impact uriaș asupra sănătății publice datorită efectelor pozitive observate la pacienții cu afecțiuni cronice.
În articolul „Corelațiile neuropsihologice ale iertării”, cercetătorii Andrew Newberg, Eugene D’Aquili, Stephanie Newberg și Verushka deMarici au arătat că efectele iertării pot îmbunătăți sănătatea fizică prin scăderea nivelului hormonilor de stres și prin îmbunătățirea tiparelor de somn. Astfel, ei au tras concluzia că iertarea și bunăstarea fizică merg mână în mână și e greu să o ai pe una fără a ține cont de cealaltă.
Aceste studii devin tot mai cunoscute și evidențiază că beneficiile iertării se extind de la sănătatea fizică la cea mintală, socială și spirituală. Dar există beneficii și mai mari decât acestea. Citatul biblic de astăzi arată că acela care iartă va fi iertat, adică, dacă noi iertăm insultele semenilor, și noi vom fi iertați de Dumnezeu (Matei 6:14). Nu-i așa că acesta e un beneficiu extraordinar? Isus a spus deja acest lucru: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă” (Matei 5:7).
Hai să dăm curs iertării în orice situație! Cu ajutorul lui Dumnezeu, să încercăm să profităm de toate aceste beneficii!