Stiluri de reacţie

Domnul Însuși va merge înaintea ta, El Însuși va fi cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa; nu te teme și nu te înspăimânta! – Deuteronomul 31:8

 

Un incendiu uriaș a distrus orașul Valparaíso (Chile) în aprilie 2014. Flăcările imense s-au răspândit cu repeziciune, afectând 12 cartiere ale orașului și dealurile din împrejurimi. Dezastrul a distrus 3 000 de case și a lăsat 12 500 de persoane fără adăpost, alături de 500 de răniți și 15 decese. Fără nicio îndoială, a fost un dezastru cumplit în pitorescul sit al Patrimoniului Mondial. Mass-media a tratat pe larg evenimentele și urmările, prezentând diferitele moduri de raportare a oamenilor la această situație gravă. Unii plângeau fără să poată fi consolați și, disperați din cauza pierderii casei și a bunurilor, cereau ajutor. Alții, cu o lopată în mână, începeau să curețe molozul, deși cenușa încă fumega. Două reacții diferite la aceeași situație: un stil pasiv, de renunțare cuplată cu pesimism și regret; un stil mai activ, de curaj bărbătesc, însoțit de mulțumire pentru păstrarea vieții și de ocazia de a o lua de la capăt.

În momentul în care ființa umană devine conștientă de pericol, tensiunea îi crește automat, ceea ce îi produce frică sau groază. Indiferent dacă amenințarea este reală sau imaginară, teama apare spontan. Unii rămân blocați, alții fug sau încearcă să scape, în timp ce o altă categorie se întăresc și sunt gata de luptă. Care este elementul care face diferența dintre aceste reacții? Cercetătorii au încercat să găsească răspuns la această întrebare, identificând câteva posibilități. Unii cred că resursele individuale fac diferența. Alții afirmă că susținerea socială și emoțională influențează asemenea reacții, în timp ce alții consideră că sunt implicați factori biologici. Indiferent de răspuns, un lucru este incontestabil: fiecare dintre noi își poate alege reacția la calamitate.

Doctorul Viktor Frankl, care a primit 29 de titluri honoris causa de la cele mai bune universități din lume, scoate în evidență că în viața tuturor oamenilor există dificultăți, de cele mai multe ori incomprehensibile. Dar, în aceste împrejurări, ne putem alege atitudinea cu care să le facem față, convinși că există un motiv – câteodată mascat – care explică respectivele dileme.

Cu alte cuvinte, dincolo de dificultățile prin care trecem și de frica pe care acestea ne-o produc, noi ne putem încrede în Tatăl nostru ceresc, care ne conduce așa cum noi înșine am alege dacă am putea vedea pericolele așa cum le vede Dumnezeu (Our High Calling, p. 316). Pentru că „Domnul (…) va fi cu tine, El nu te va părăsi și nu te va lăsa”, tu poți alege astăzi calea credinței. „Nu te teme și nu te înspăimânta!”