Compulsia

Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul,  pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! – Romani 7:19

 

Compulsia este o constantă în dependențe. Gândurile obsesive tind să fie urmate de compulsie. Acestea sunt acte repetitive care îl determină pe cel în cauză să le realizeze și mai intens, cum ar fi băutorul care bea din nou și din nou, jucătorul care revine iar și iar la jocurile de noroc. Orice dependent, fie de substanțe, fie de un comportament, va spune același lucru: „Este ceva de neoprit”; „Mi-e imposibil să spun nu”; „Nu mă pot controla.”

Citind capitolul 7 din Romani, putem vedea ceva similar în mărturia lui Pavel: există două forțe interioare. Versetul de astăzi nu se aplică specific la adicții, ci la situația personală a lui Pavel, care poate fi relevantă pentru toate ființele umane. Apostolul Pavel este curajos să se dea exemplu pe sine – un exemplu de păcat, nu de perfecțiune. Numai în acest capitol el își dezvăluie pofta (v. 8), admite că păcatul l-a înșelat și l-a omorât (v. 11), se consideră pe sine carnal și vândut păcatului (v. 14), recunoaște că nimic bun nu locuiește în trupul lui (v. 18) și declară că legea păcatului este în membrele corpului său (v. 23). Confesiuni publice de acest gen nu sunt prea dese, dar adevărul este că, fie că discutăm, fie că nu despre el, cu toții ne luptăm cu păcatul.

Îmi (J) aduc adesea aminte de o discuție pe care am avut-o cu instructorul meu de conducere auto. Când l-am întrebat despre viteza legală în orașe și pe autostradă, el mi-a explicat diferitele reguli și instrucțiuni prevăzute în codul rutier curent, dar în concluzie a spus: „Cel mai important lucru este să conduci cu viteza care să-ți permită să controlezi mașina și să nu te controleze ea pe tine.”

Același raționament poate fi aplicat și în arta conducerii vieții în direcția cea bună. Eu dețin controlul asupra propriei existențe? Sau sunt la mila obiceiurilor mele, a obsesiilor și compulsiilor care îmi limitează libertatea? Când suntem sub călăuzirea forțelor răului, vom exprima și noi până la urmă aceleași sentimente ca apostolul Pavel: „O, nenorocitul de mine, cine mă va scăpa de acest trup de moarte?” (Romani 7:24)?

Dar, în ultimă instanță, avem scăpare la Isus. El Se va asigura că mașina noastră – întreaga noastră ființă – poate fi condusă pe calea cerească astfel încât, în cele din urmă, să putem spune ca apostolul Pavel: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu – prin Isus Hristos, Domnul nostru” (v. 25).