Măsura corectă

Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători  la secerișul Lui.” – Matei 9:37,38

 

Se spun foarte multe despre nevoia de lucrare pentru Dumnezeu prin slujirea aproapelui. Aria de intervenții este largă, de lucru este din plin și există întotdeauna posibilități nesfârșite de acțiune. Atâta vreme cât există oameni săraci, bolnavi, suferinzi și fără speranță, nu se poate spune că lucrarea este încheiată. Însă, pe lângă nenumăratele activități, avem nevoie cu toții de puțin timp de recuperare a puterilor și de odihnă. Este adevărat că, fiind voluntar, ai parte de o serie întreagă de beneficii privind sănătatea fizică și mintală. Dar există totuși o limită a ceea ce putem face. Prea multă activitate poate fi obositoare pentru fizic și psihic și de aceea voluntarul are nevoie și de timp de odihnă.

Un grup australian de cercetători, condus de Timothy Windsor, a examinat peste 2 000 de pensionari între 64 și 78 de ani implicați în mod regulat în activitate voluntară. În studiul lor, cercetătorii au reținut în mod special că există un număr optim de ore devotate slujirii, care se asociază cu nivelul optim de stare de bine. Acest nivel ideal este atins de cei care își consacră între trei și 15 ore de voluntariat pe săptămână. Aceia care își dedică mai puțin de două ore nu percep niciun beneficiu, iar cei care petrec peste 15 ore pe săptămână în serviciul voluntar manifestă o scădere a dispoziției pozitive și a satisfacției de viață, ca să nu mai vorbim de starea vizibilă de epuizare fizică.

Dincolo de ajutorul oferit, excesul de voluntariat reduce eficiența actului voluntar în sine. Pentru a fi în stare să acționezi la nivelul cel mai bun, ai nevoie de câteva măsuri preventive. Una dintre cele mai bune căi de a-ți reface trupul și mintea este să iei pauze de odihnă, stabilind limite de timp pentru muncă și respectând timpul zilnic și săptămânal de odihnă.

Isus Însuși, care Și-a devotat viața facerii de bine, Își întrerupea activitățile pentru a Se odihni și a căuta părtășia cu Tatăl Său (Marcu 6:45-47). El a promovat în mod deosebit punerea deoparte a unei zile săptămânale de odihnă, așa cum apare chiar în centrul Celor Zece Porunci: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci nicio lucrarea în ea” (Exodul 20:8-10).

Isus nu a cerut de la lucrătorii Săi să trudească neîncetat, ci i-a învățat să roage pe „Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui”. Nu uita că metoda lui Hristos încurajează o performanță ideală în serviciul Său.