2021. június 15., kedd
Slujirea lui Dumnezeu (II)
Au să vă dea afară din sinagogi, ba încă va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Și se vor purta astfel cu voi pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. – Ioan 16:2,3
Era ora 5:30 dimineața când au început să se audă împușcături în împrejurimile Universității Garissa (Kenya). Țipetele și confuzia au venit la scurt timp, după care câțiva intruși au făcut o evaluare rapidă a oamenilor. Atacatorii au luat ostatici studenți dintr-o reședință a campusului. În același timp, i-au eliberat pe cei care se declarau de religie musulmană și i-au executat pe creștini cu un foc de armă sau prin decapitare. Câțiva teroriști și-au detonat vestele ucigașe, producând și mai multe pagube. Actele au fost atribuite extremiștilor din gruparea Al Shaabab, care au anunțat că vor zugrăvi orașele cu sânge până când îi vor extermina pe cei de altă religie și vor elibera teritoriul musulman.
Dincolo de religie, este trist că acest lucru este săvârșit de către oameni care cred că, prin violența și actele lor criminale, îi aduc o slujire credincioasă lui Dumnezeu. Acte precum cele descrise mai sus s-au repetat în mod dureros de-a lungul istoriei umanității. Ai auzit despre ele? Sunt grupuri de oameni care se constituie pentru a-i răni și extermina pe alții, având convingerea că Îi slujesc lui Dumnezeu.
Pe timpul lui Hristos, aceia care încercau să Îi ia viața nu erau oameni de o altă religie, ci făceau parte din aceeași biserică cu El. Prin falsitate și diversiune, mai-marii preoților, fariseilor și saducheilor au alimentat publicul cu prejudecățile lor privindu‑L pe Hristos, până la punctul în care I-au făcut misiunea aproape imposibilă (Christ Triumphant, p. 29). Când a venit momentul prielnic, din cauza influenței lor malefice, i-au inspirat pe oamenii pervertiți până când L-au văzut atârnând pe un lemn.
Acest tip de fapte rele vor fi perpetuate până la sfârșitul timpului împotriva ucenicilor lui Hristos. Prevăzând asemenea monstruozități, Domnul Isus ne-a avertizat: „Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră” (Ioan 15:18). Și, pentru a-i încuraja pe cei care suferă în situații asemănătoare, El a spus: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă voi ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi” (Matei 5:11,12).
Acum gândește-te la felul tău de slujire. Le impui altora idei și comportamente, făcând uz de putere? Le restrângi libertatea de conștiință semenilor tăi prin pedeapsă? Adu-ți aminte că asemenea metode nu au caracterizat niciodată slujirea lui Dumnezeu.