Viaţa sau slujirea?

Mulțumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere și m-a pus în slujba Lui. – 1 Timotei 1:12

 

În noaptea de 30 octombrie 2002, câțiva studenți de la Școala de Medicină a Universității Pontificale Catolice din Chile călătoreau cu trenul pentru a participa la jocurile sportive naționale interșcolare de medicină. Daniela încheia cel de-al patrulea an de studii, iar calitățile ei atletice o făceau un participant foarte valoros. La o oră de la plecare, în timp ce încerca să treacă în alt vagon, a căzut din tren, rămânând inertă pe calea ferată. Chiar dacă nu o durea nimic, și-a dat seama că era rănită la frunte și a încercat să-și pipăie rana, dar n-a putut. A vrut să se târască dintre linii, dar s-a îngrozit când și-a dat seama că toate patru membrele îi erau grav afectate. Gândindu-se că va veni un alt tren și s-ar putea să fie omorâtă, s-a rostogolit de câteva ori până când a reușit să iasă dintre linii. Abia după aceea a început să strige după ajutor. Din fericire, n-a durat prea mult și ajutorul a sosit. Deși ea pierduse foarte mult sânge, echipa a putut să o stabilizeze. A petrecut următoarele săptămâni în spital și, câteva luni mai târziu, a fost internată într-un centru de recuperare, unde a primit primele proteze. Acolo a simțit o empatie deosebită față de șeful centrului, care avea și el o proteză la mâna dreaptă. Conștient de amploarea pierderilor Danielei, acesta a avut un impact pe termen lung asupra vieții ei atunci când i-a spus: „Viața ta va fi ceea ce vei face din ea.”

Așa cum scrie în cartea ei autobiografică I Chose to Live (Am ales să trăiesc), Daniela Garcia s-a hotărât să învingă toate dificultățile. Fiecare obstacol a fost considerat o provocare și, cu efort și perseverență, a devenit primul doctor din lume cu toate patru membrele amputate.

Tăria și optimismul cu care Daniela a făcut față accidentului și a parcurs procesul de recuperare constituie un motiv de admirație. Dar mult mai impresionant este ce a făcut această tânără cu viața ei: s-a dedicat recuperării copiilor cu dizabilități și traumatisme fizice. Nimeni nu este mai sensibil decât ea când vine vorba de înțelegerea acestui tip de suferință; nimeni nu este mai bun decât ea când vine vorba să le inspire celor mici curajul și speranța necesare pentru a lupta.

Unele tragedii sunt foarte greu de înțeles. Chiar și așa, în experiența dureroasă se poate uneori vedea un mare câștig, care poate schimba viața cuiva și îi poate îmbunătăți capacitatea de slujire. Roagă-L pe Dumnezeu să transforme nefericirile tale în instrumente prețioase pentru binele altora. Vei vedea că, prin slujire, vei descoperi o cale mai bună de a trăi, în timp ce încerci să învingi provocările și neprevăzutul.