Onestitatea

Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea.  Cine poate s-o cunoască? – Ieremia 17:9

 

Te consideri un om cinstit și de încredere? Ești onest și atunci când știi că ai putea să fii rănit? Mulți oameni religioși ar răspunde ferm „da” la aceste întrebări. Totuși cercetătorii David DeSteno și Piercarlo Valdesolo, de la Universitatea Northeastern, din Boston, au studiat onestitatea oamenilor și au emis ipoteza că cei mai mulți prezentau atitudini ipocrite. Ei au avertizat că nu te poți încrede nici în tine însuți. Pentru a testa această ipoteză, au făcut o serie întreagă de studii în care subiecții săvârșiseră anumite fapte contestabile din punct de vedere moral, dar care îi condamnau pe alții pentru fapte ca ale lor.

Într-un studiu, de exemplu, participanții trebuiau să dea cu banul pentru a stabili dacă ei trebuiau să facă un lucru plăcut sau un lucru neplăcut. Atâta vreme cât dădeau cu banul „singuri”, fără să-și dea seama că erau observați, 90% dintre subiecți continuau să arunce până când obțineau rezultatul favorabil. Mai devreme, aceștia declaraseră că înșelăciunea la datul cu banul este imorală, în timp ce, autoevaluându-se, se considerau cinstiți și de încredere. Apoi, când trebuiau să-i evalueze pe alții care săvârșiseră aceeași fraudă, erau în stare să identifice înșelăciunea și să condamne acest comportament ca imoral.

Interesant de notat că scopul principal al acestor investigații nu avea de-a face cu abilitatea de a identifica în mod corect relele făcute de alții sau faptele lor imorale. Ci studiul se concentra pe onestitatea autoevaluării, ținând cont de faptul că oamenii tind să-și șteargă din minte propriile greșeli și să le reproiecteze asupra altora.

Biblia ne spune că, în timp ce l-a condamnat pe bogatul care luase singura mielușea de la vecinul său sărac, împăratul David luase nevasta aproapelui său, pe care apoi îl omorâse (2 Samuel 12). Fariseii Îl acuzau pe Isus de încălcarea tradițiilor iudaice, fără să fie conștienți că ei înșiși călcau legea lui Moise când plănuiau să-L omoare (Ioan 11:45-57).

Înțelegând imperfecțiunea umană și privind oarecum îngrijorat, psalmistul exclama: „Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință?” (Psalmii 19:12). Este încurajator să știm că ne putem ridica ochii spre cer să-I cerem lui Dumnezeu: „Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc!” (v. 12).

Dacă vrem să fim onești cu adevărat, să ne examinăm înclinațiile și tendințele și să ne recunoaștem marea nevoie după un Mântuitor. Numai Isus Hristos ne poate arăta adevărata noastră stare.