Fidelitatea

Te voi logodi cu Mine prin credincioșie și vei cunoaște pe Domnul. – Osea 2:20

 

Fidelitatea poate fi înțeleasă ca stabilitatea și fermitatea sentimentelor și responsabilităților, precum și ca împlinirea promisiunii făcute. De regulă, acest cuvânt se aplică legământului conjugal, dar este înrudit și cu alte virtuți.

1. Căsătoria constă în principal din supunere reciprocă: „Eu sunt a iubitului meu și iubitul meu este al meu” (Cântarea cânt. 6:3).

2. Prietenia în căsătorie contribuie la intimitate: „Cerul gurii lui este numai dulceață și toată ființa lui este plină de farmec. Așa este iubitul meu, așa este scumpul meu, fiice ale Ierusalimului” (5:16).

3. Căsătoria implică dăruirea inimii și a sufletului. „Pune-mă ca o pecete pe inima ta și ca o pecete pe brațul tău” (8:6).

4. Dragostea adevărată perseverează chiar și în probleme și conflicte. „Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, și râurile n-ar putea să o înece” (v. 7).

Dar cum să rămâi devotat în timpul greutăților și conflictelor? Manya și Meyer Korenblit erau doi adolescenți îndrăgostiți, în anul 1942. Când au fost transferați din orașul polonez Hrubieszow în lagărul de concentrare de la Budzyn, ei și-au continuat prietenia cu riscul de a-și pierde viața și și-au promis să se reîntâlnească într-o zi în orașul lor natal, după război. Imediat după această promisiune, Manya a fost luată la Auschwitz și Meyer, la Dachau și au fost separați pentru următorii trei ani. În ciuda dificultăților, „ei nu și-au pierdut niciodată credința în iubirea lor reciprocă”, aveau să scrie, ani mai târziu, fiul celor doi, Michael Korenblit, și Kathleen Janger (coautoare) în cartea Until We Meet Again: A True Story of Love and Survival in the Holocaust (Până ne vom revedea. O poveste adevărată de dragoste și supraviețuire în Holocaust). Imediat ce războiul s-a terminat, s-au reîntâlnit ca să își împlinească făgăduința.

Deși este adevărat că dificultățile pot clătina din temelii orice relație, este posibilă persistența în simțăminte și în promisiunea față de unirea personală cu Dumnezeu. E grea trecerea prin crize, dar în loc să slăbească relația, dificultățile contribuie adesea la întărirea și stabilizarea acesteia.

„Chiar dacă pot apărea dificultăți, complicații și descurajări, nici soțul și nici soția să nu nutrească gândul că unirea lor a fost o greșeală sau un eșec. Străduiți-vă să fiți tot ce este posibil unul pentru altul. Continuați cu atențiile de la început. Pe orice cale, încurajați-vă unul pe altul în ducerea luptelor vieții. Studiați cum să vă faceți fericiți unul pe altul. Dați frâu liber iubirii și îngăduinței reciproce. Și atunci, căsătoria, în loc să fie sfârșitul iubirii, va fi abia începutul ei” (Căminul adventist, p. 106).