Răbdarea şi perseverenţa

La ce să mai nădăjduiesc când nu mai pot? La ce să mai aștept  când sfârșitul se știe? – Iov 6:11

 

Într-o dimineață rece din 1916, Glenn și Floyd erau primii copii care au ajuns la școală. În timp ce așteptau să sosească învățătorul și colegii, au încercat să facă focul în soba din sala de clasă. Dar un accident nefericit a produs explozia sobei, care l-a omorât pe Floyd, în timp ce Glenn a fost rănit grav. Arsurile pe care le-a suferit la membrele inferioare au fost atât de profunde și extinse încât prognosticul nu era deloc încurajator și nici tratamentul: avea să fie infirm pentru restul vieții, întrucât trebuiau să-i fie amputate ambele picioare. Dar nici Glenn și nici părinții lui nu au fost de acord și, timp de câteva zile, au încercat să-i convingă pe doctori să amâne operația, pentru ca în acest răstimp ei să-I ceară lui Dumnezeu în rugăciune să nu se ajungă la o asemenea intervenție chirurgicală traumatică. Zilele au trecut și, în ciuda pierderii câtorva mușchi de la picioare și a câtorva degete, operația nu a mai avut loc niciodată. În schimb, a urmat un lent și obositor proces de recuperare. Cu timpul, mulțumită masajului zilnic primit din partea mamei, cu determinarea sa de fier, Glenn a putut în sfârșit să se ridice. La început se târa, apoi a început să meargă în picioare cu ajutorul unui cadru. Mai târziu a încetat să mai utilizeze cârjele. Apoi, într-o zi, a început să alerge… până când a devenit cel mai rapid alergător din lume.

Cu efort și perseverență, Glenn Cunningham a doborât mai multe recorduri mondiale. În 1934 a doborât recordul mondial de alergare o milă; apoi pe cel de la 800 de metri și, la Jocurile Olimpice de la Berlin, din 1936, a doborât recordul la 1 500 de metri.

Câteodată, când lucrurile merg prost, simțăminte de descurajare ne vin în minte și ne fac să credem că nu merită să mai luptăm pentru nimic. Dar, uneori, momentele ca acestea sunt cele care ne dau ocazia să facem din viața noastră o sursă de inspirație pentru alții.

Glenn s-a hotărât să nu renunțe. I-au trebuit doi ani să stea din nou pe picioarele lui și a făcut acest lucru nu fără suferință și nu fără dureri groaznice de picioare. În ciuda obstacolelor, era hotărât să meargă și a luptat cu răbdare și perseverență până când și-a atins ținta.

În mijlocul încercărilor, Iov se minuna: „Ce putere am să pot spera? Și care este sfârșitul meu ca să-mi pot prelungi viața?” Atletul din Kansas poate răspunde cu textul său preferat: „Cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc” (Isaia 40:31).

Și tu te poți ridica în picioare dacă, cu răbdare și perseverență, ceri putere care vine din cer.