myBible logó myBible
Fiókom

2021. március 29., hétfő

Dumnezeu şi prietenii Lui

Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om  cu prietenul lui. – Exodul 33:11 p.p.

 

Moise a păstrat o legătură strânsă cu Dumnezeu până la moarte. Versetul de astăzi ne spune că el și Dumnezeu vorbeau față către față, ca oricare doi prieteni. De la prima lor întâlnire, când Dumnezeu Se afla în tufișul arzând (Exodul 3), până la ultima lor conversație, când Dumnezeu i-a arătat din depărtare țara promisă (Deuteronomul 34), ei au avut un număr de întâlniri de toate felurile. Este remarcabil de câte ori Moise, disperat de problemele poporului ales, L-a abordat pe Domnul, care întotdeauna i-a oferit soluții simple și clare, chiar dacă nu erau totdeauna cele mai plăcute.

Enoh a fost de asemenea bun prieten cu Dumnezeu. Nu știm prea multe despre el decât că era a șaptea generație de la Adam și era profet (Iuda 14). Pe tatăl lui îl chema Iared (Geneza 5:18), iar pe fiul lui, Metusala, omul care a trăit cel mai mult din Biblie (v. 21). Enoh a trăit 365 de ani (v. 23), dar ceva e neobișnuit la viața lui: „Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu” (v. 24). Ce mare privilegiu! El umbla și vorbea cu Dumnezeu ca un prieten apropiat, iar din această prietenie strânsă s-a dezvoltat o relație veșnică, pentru că Dumnezeu nu voia ca prietenul Său să moară, așa că l-a luat la El.

Avraam a fost și el „prietenul lui Dumnezeu”, așa cum îl descrie Scriptura (Iacov 2:23). Cartea Geneza este plină de numele lui Avraam și multe dintre aceste ocurențe sunt legate de întâlniri și conversații cu Domnul. Viața lui a fost plină de acțiune și aventură, din tinerețe și până la bătrânețe, dar întotdeauna în contact cu Dumnezeu.

Multe alte personaje biblice sunt prezentate ca prietenii lui Dumnezeu: Noe, Isaac, Iacov, Iosif, David, Ilie, Elisei, Iosua, Ana, Samuel, Iov… și, dacă mergem în Noul Testament, avem o mulțime de alți prieteni ai lui Isus: fiecare dintre ucenicii aleși, precum și alții, ca: Marta, Maria, Lazăr și un număr de „vameși și păcătoși” (Luca 7:34).

Isus le-a spus ucenicilor Săi – și ne spune și nouă – că nu ne mai numește robi, ci prieteni (Ioan 15:15). Dumnezeu și Isus sunt una și caută prietenia noastră. Ei doresc să devină apropiați cu fiecare dintre noi. Această lună a fost dedicată dezvoltării relațiilor. Cea mai importantă relație dintre toate este relația personală cu Isus, care este prieten cu oricine vrea să se apropie de El.

Apropie-te de Isus astăzi și fii prietenul Lui! El te așteaptă (Apocalipsa 3:20).

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.