2021. március 21., vasárnap
Aşteptări opuse
Așteptarea celor neprihăniți nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri. – Proverbele 10:28
În timpul expansiunii americane din secolul al XIX-lea, mulți europeni și coloniști care se așezaseră pe coasta nord-americană de est s-au îndreptat spre vest căutând pământuri pentru culturile lor de cereale, care să le permită să-și înalțe case trainice și să colonizeze teritoriul. Se povestește că un bătrân pe nume Peter, care trăia într-un sat din Vestul îndepărtat, stătea la poarta casei privind cum vin noii coloniști, în lumina apusului de soare. Următoarea conversație se repeta cu fiecare nou-venit care îl întreba:
- Bună seara, om bun! Cum sunt vecinii pe-aici?
- Cum erau vecinii în orașul de unde vii? obișnuia să răspundă bătrânul.
- Nerăbdători, încăpățânați, ambițioși, suspicioși, invidioși și plini de resentimente, răspundea străinul.
- La fel sunt și pe-aici.
Venea un alt călător și îi punea aceeași întrebare, iar el îi dădea același răspuns.
- Cum erau vecinii în locul de unde vii?
- Vecinii mei erau amabili, bucuroși, generoși, grijulii, onești și gata să ajute…, răspundeau alții.
- La fel sunt și pe-aici, răspundea Peter.
Peter a înțeles că fiecare ființă umană putea fi sau bună, sau rea și că relațiile interpersonale puteau fi mai rele sau mai bune nu din cauza locului în care oamenii trăiau, ci mai degrabă din cauza atitudinii oamenilor la întâlnirea cu ceilalți. Acești călători aveau opțiunea să vadă la vecinii lor trăsături bune sau rele, în funcție de așteptările lor și de atitudinea lor față de aceștia.
Textul de astăzi ne asigură că „așteptarea” (sau viitorul) celui neprihănit este bucuria și că cei nelegiuiți vor pieri. Acest lucru are o relevanță directă în domeniul relațiilor interpersonale și putem trage concluzia că neprihăniții au cele mai mari șanse să li se împlinească așteptările, în timp ce nelegiuiții sfârșesc prin a-și ruina relațiile.
Astăzi, privește cu atenție la relațiile celor din jurul tău. Observă cum dau curs trăsăturilor rele și apoi când acționează cu politețe. Vei observa cum comportamentul și atitudinea li se schimbă în funcție de modul cum sunt tratați de ceilalți.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, folosește cuvintele, gesturile și faptele care stimulează la alții coabitarea armonioasă, amabilitatea, dragostea și înțelegerea reciprocă. Adu‑ți aminte astăzi mesajul apostolului Pavel: „Fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32).