2021. február 6., szombat
Imoralitatea din Corint
Totuși, din pricina curviei, fiecare bărbat să-și aibă nevasta lui și fiecare femeie să-și aibă bărbatul ei. – 1 Corinteni 7:2
Corintul era considerat unul dintre cele mai prospere orașe din timpul său. Situat la 80 de kilometri de Atena, Corintul era la răscrucea drumurilor comerciale dintre nord (Grecia Continentală) și sud (Peloponezul) și dintre est (Asia) și vest (Roma). Cele două porturi ale sale controlau cea mai mare parte a transporturilor din Marea Mediterană. Acesta era punctul de tranzit pentru navigatori, soldați, comercianți și toate felurile de călători. Corintul a fost un oraș de mare importanță în timpul Imperiului Grecesc și chiar după cucerirea lui de către romani, mai ales după reconstrucția realizată de Iulius Cezar între anii 46 și 44 î.Hr. Dimensiunea sa a devenit și mai mare atunci când au fost reconstruite templele, iar piețele au fost lărgite. Se estimează că în cursul primului secol creștin, Corintul avea o jumătate de milion de locuitori și cea mai mare piață din întregul Imperiu Roman, piață aflată în vecinătatea amfiteatrului ce putea cuprinde 14 000 de spectatori.
Dar abundența și prosperitatea au adus imoralitate și destrăbălare printre locuitori. Limba greacă în sine a adoptat un cuvânt, korintiazomai, care înseamnă „sunt ca un corintean”, exprimând o stare de libertinaj. În mod similar, formularea Korintia kore (o tânără din Corint) era folosită cu referire la o prostituată. Dar ceea ce a atras faima risipei și desfrâului Corintului antic era templul dedicat Afroditei, zeița dragostei. Cultul Afroditei își are originea în vremurile Greciei imperiale și a continuat în timpul perioadei romane, întrucât unele monede romane purtau imaginea acestui templu. Acesta avea o mulțime de prostituate care se ofereau ca ofrandă sexuală cetățenilor și călătorilor.
În mijlocul acestei veritabile metropole se afla o mică adunare de noi creștini – un grup pe care apostolul Pavel personal îl înființase (1 Corinteni 4:15) – care era expusă la păcătoasele oferte ale societății. Astfel, Pavel insistă pe lângă bărbații din Corint să-și aibă propriile neveste, iar pe lângă femei să-și aibă propriii soți, ca măsură de siguranță, conform planului divin de la creație.
Tentațiile din ziua de astăzi nu sunt neapărat mai mici. Nu este de mirare că o treime dintre divorțuri sunt cauzate de infidelitate. Creștinii de astăzi, ca și cei din Corint, nu sunt imuni la aceste provocări. Gândește-te astăzi la enormele pagube pe care imoralitatea sexuală și infidelitatea conjugală le-ar putea produce relațiilor noastre de familie și cum ar putea altera relația noastră cu Dumnezeu.
Hotărăște-te astăzi, prin harul lui Dumnezeu, să urmezi recomandările biblice privind fidelitatea.
Resursă suplimentară: My Bible îți recomandă următoarea resursă suplimentară: https://bit.ly/3aD6saz