myBible logó myBible
Fiókom

2021. február 4., csütörtök

Un ajutor potrivit

Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur;  am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” – Geneza 2:18

 

Când au măsurat corzile vocale ale câtorva persoane sănătoase, dr. Leah Bright și colegii ei de la Spitalul „Johns Hopkins” (Baltimore, Maryland, SUA) au descoperit ceva surprinzător: mărimea corzilor vocale nu avea nicio legătură cu înălțimea, cu greutatea sau cu volumul corpului participanților la studiu. Totuși s-a constatat o diferență clară în privința mărimii acestor organe la bărbați și la femei. Deoarece femeile produc tonuri mai înalte, vocea lor nu are nevoie de atât de mult aer, astfel că se pierde mai puțină energie. În consecință, în general vorbind, femeile au tendința de a vorbi mai mult și mai repede decât bărbații. Acesta este doar unul dintre exemplele de deosebiri biologice între cele două sexe.

Lupta pentru egalitatea între sexe este o acțiune nobilă, întrucât femeile au fost prea adesea tratate ca subordonate. Dar nu putem ignora totuși diferențele biologice și psihologice dintre bărbat și femeie, care parțial își au rădăcinile la început, când Dumnezeu a creat femeia ca „un ajutor potrivit”. Acest lucru implică faptul că anumite caracteristici pe care le posedăm sunt specifice sexului nostru, făcând ca bărbații și femeile să fie ființe diferite, dar în același timp complementare. De exemplu, sistemul endocrin este foarte diferit: tipul și cantitatea secreției hormonale pregătește femeia pentru menstruație, sarcină și alăptare – funcții care nu sunt prezente la bărbați. Metabolismul la femei este mai lent, structura oaselor – mai ușoară, dimensiunea rinichilor, a ficatului și a stomacului este mai mare, iar masa musculară (în raport cu masa corpului) este mai mică decât la bărbați. Diferențe notabile sunt și în comportamentul de comunicare: femeile ascultă mai atent și au contact vizual de mai bună calitate decât bărbații. Femeile posedă o exprimare verbală mai rapidă și mai dramatică decât bărbații, care vorbesc mai clar, mai obiectiv și mai prescurtat.

Pentru ca soția și soțul să aibă o relație de calitate, noi credem că, în marea Sa iubire, Dumnezeu a creat „parte bărbătească și parte femeiască” (Geneza 1:27) pentru o reciprocă satisfacție și dezvoltare. Să nu privim diferențele ca pe o sursă de deranj, ci ca pe un avantaj. Astăzi observă unele dintre aceste diferențe în relația cu partenerul tău și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru darul deosebirilor.

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.