lunes, 1 febrero 2021
O familie liniştită
Cine își tulbură casa va moșteni vânt și nebunul va fi robul omului înțelept. – Proverbele 11:29
Dedicăm această lună relațiilor de familie, inclusiv relației de cuplu și aceleia dintre părinți și copii. E un lucru dovedit că un cadru familial de calitate produce copii care reușesc să facă față vieții. Unul dintre cele mai importante studii în domeniu aparține lui Michael Resnick și Peter Bearman, de la Universitatea din Minnesota. Studiul a fost publicat în JAMA, una dintre cele mai prestigioase publicații științifice din lume. A fost un studiu extins, cu 90 000 de participanți, între 12 și 18 ani. Aceștia au fost intervievați și monitorizați timp de câțiva ani. Una dintre cele mai importante descoperiri a fost că, în ceea ce îi privește pe adolescenți, cu cât sunt mai conectați la propria familie, cu atât sunt mai scăzute incidența violenței juvenile, consumul de droguri, numărul de sarcini și activitatea sexuală timpurie. Fără îndoială, beneficiile unei familii echilibrate sunt mai ample decât poate să dovedească acest studiu. Încă o dată, știința confirmă (chiar dacă există excepții uneori) principiul fundamental că, atunci când educăm copilul pentru calea pe care trebuie să o urmeze, nu se va îndepărta de ea nici chiar la bătrânețe (Proverbele 22:6).
Versetul de astăzi este un apel către părinți să păstreze armonia în familie, în caz contrar consecințele fiind regretabile. Atunci când aduce haos în propria familie, un tată (sau o mamă) își expune de fapt copiii la cele mai mari pericole. Cum poate cineva provoca haos în familia sa? Prin transmiterea unor mesaje de amenințare, provocare sau insultă; prin faptul de a fi un exemplu de trândăvie, dezordine sau nerăbdare ori atunci când se înfurie și recurge la violență verbală sau fizică. Și invidia și lăcomia duc la distrugerea familiei. Potrivit cu versetul de astăzi, cine își tulbură familia „va moșteni vânt”. Ce cale cumplită de a perturba ordinea în familie! Ni se conturează imaginea de pierdere, de goliciune, descurajare, inutilitate, cu consecințe mult mai adânci decât ne imaginăm.
Pentru a evita acest parcurs greșit, inspiră-te din dragostea lui Dumnezeu – un tip de dragoste care demonstrează că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi (Romani 5:8).
Fie ca dragostea Lui să domnească astăzi în familia ta! O dragoste care nu rănește, nu invidiază, nu se laudă, nu este arogantă, nu este nesăbuită, nu se înfurie și nu ține mânie, se bucură de adevăr, și nu de nelegiuire, este răbdătoare, crede totul, speră totul și rezistă (1 Corinteni 13:4-7). Aceasta să fie rugăciunea ta de astăzi: „Ajută-mă, Doamne, să manifest această dragoste în familia mea!”