Drahma pierdută

Sau care femeie, dacă are zece lei de argint și pierde unul din ei,  nu aprinde o lumină, nu mătură casa și nu caută cu băgare de seamă  până când îl găsește? – Luca 15:8

 

Când avea trei sau patru ani, fiica noastră (J) își pierdea tot timpul câte o jucărie, haină sau alt obiect. Noi căutam peste tot și, în cele din urmă, o întrebam:

– Claudia, unde e păpușa ta?

Ea se uita repede în jur, ridica din umeri și răspundea foarte calmă:

– S-a pierdut!

În acest fel, ea își scotea din minte respectivul lucru și se putea concentra la altceva. O asemenea atitudine este foarte greu de găsit la adulți. Când pierdem o ustensilă, un instrument sau un alt obiect, simțim că ne pierdem mințile și nu mai suntem în stare să facem nimic până când nu găsim lucrul care ne lipsește.

Acest tip de reacție a avut și femeia care avea zece monede și a pierdut una dintre ele. Mai întâi, aceasta era o pierdere însemnată; un așa-zis leu era contravaloarea unei zile de muncă – o sumă semnificativă pentru o femeie de rând. Mai mult decât atât, era obiceiul în acele timpuri ca, înainte de căsătorie, tatăl miresei să-i dea fiicei o dotă de zece drahme, ca să le aibă în caz de nevoie. Unii comentatori ne spun că femeile măritate își purtau cele zece drahme într-o salbă pentru a fi la vedere; să știe toți în clipa în care una dintre monede lipsea. În al doilea rând, căutarea era anevoioasă. Casele din Orient erau foarte slab luminate și erau pline de praf și de pământ. Acesta este motivul pentru care femeia a aprins o lampă, a măturat toată casa ca să găsească moneda. În cele din urmă, efortul a dat roade. A găsit drahma și a dat fuga pe la prietene și pe la vecine să se bucure pentru banul găsit. Isus a adăugat: „Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește” (Luca 15:10), explicând că fiecare dintre noi este ca această drahmă atunci când suntem pierduți.

Această parabolă are o valoare specială în contextul respectului de sine. Această monedă, oricât ar fi de mică, nu-și poate îndeplini misiunea de a obține bunuri în schimbul ei, câtă vreme este pierdută. La fel se întâmplă și cu noi. Nu putem să ne bucurăm în slujire până când nu Îl întâlnim pe Isus să ne redea integritatea. În mod frecvent, Dumnezeu îi folosește pe alții pentru a ne invita să ne întoarcem la El. Alteori, Duhul Sfânt lucrează direct asupra inimii noastre pentru a ne recâștiga.

Imaginea monedei este excelentă, pentru că moneda poartă imprimată pe ea marca autorității emitente. Tu și cu mine purtăm semnul Creatorului și chipul Său este restaurant în noi atunci când ne găsește. Să răspundem afirmativ atunci când Domnul ne caută!