myBible logó myBible
Fiókom

2020. január 21., kedd

Savurează momentele

Copiii au fost obosiți astăzi. Cred că cel mare o să facă febră, iar faptul că programul nostru zilnic a fost dat peste cap nu prea îl ajută. Totul a început dimineața aceasta, când ne-am trezit acoperiți de un strat proaspăt de zăpadă. Am decis să ieșim să ne jucăm. Copiii s-au îmbrăcat cu hainele pentru zăpadă, mănuși, ghete și au ieșit pe ușă. „Ce este mirosul ăsta?” Se pare că unul dintre băieți își exersase ieri abilitatea de a scrie în zăpadă într-un mod inedit, în loc să intre și să folosească baia. Prin urmare, geaca lui trebuia spălată.

Repejor, l-am ajutat să dea jos îmbrăcămintea pângărită și am aruncat-o peste vraful de rufe murdare. Ne mutaserăm recent și nu aveam prea multe haine despachetate. Voiam ca el să se bucure de zăpadă, așa că am început să sap prin dulap și, spre fericirea mea, am găsit câteva hanorace care se potriveau. L-am îmbrăcat cu mai multe straturi și l-am trimis afară.

S-au distrat de minune afară, dar, spre prânz, zăpada deja se topise. I-am chemat înăuntru, sperând să scap de spălatul și mai multor rufe a doua zi. Nu a trecut mult și au început să se plictisească, aruncându-mi câte o privire piezișă. Într-un final, băiatul cel mare m-a rugat să-i dau teme de făcut, chiar dacă era trecut de ora 3. Fără tragere de inimă, am copiat niște fișe de matematică și câteva fișe de colorat cu teme biblice.

Copilul de șapte ani și cel mic și-au terminat sarcinile repede, dar cel de șase ani trăgea de timp. După aproape o oră, i-am spus că ajunge. O să termine tema în următoarea zi. Dar el a început să plângă că nu a apucat să își scrie numele pe foaie. Cel mai mare a venit apoi cu sugestia să ascultăm niște muzică liniștitoare. A fost o idee bună, așa că, iată-ne, relaxându-ne pe canapea, înghesuiți toți patru, savurând primul moment liniștit al zilei. Așa ne găsește soțul meu când ajunge acasă – cu vasele încă în chiuvetă, cu paturile făcute pe jumătate, iar, pe mine, cu trei gândăcei alintați cuibăriți în brațe.

Îți mulțumesc, Doamne, pentru aceste momente calme de care mă pot bucura împreună cu copiii mei chiar și atunci când încă mai este treabă de făcut, chiar și atunci când este dezordine în jur!

Kirsten Holloway

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.