joi, 24 decembrie 2020
Necesită asamblare
Evanghelia Îi conturează lui Isus o imagine frumoasă pe care noi să o luăm ca model, dar acest lucru este mult mai ușor de spus decât de făcut.
Într-un an de sărbători, am cumpărat pentru fetele noastre un mic vehicul de jucărie, o remorcă din aceea roșie, modelul Radio Flayer. Poza de pe ambalaj era atât de frumoasă, încât nici n-am observat scrisul mărunt de pe fundul cutiei: Necesită asamblare.
După ce i-am pus pe copii la culcare, am scos cutia voluminoasă din subsol. Am rupt-o imediat și am scos căruciorul. Am examinat atent ceea ce părea a fi o tigaie roșie mare și câteva zeci de alte mici piese așezate în interior. Unde era restul? Eram destul de neîncrezătoare că acea grămadă de piulițe și de șuruburi va deveni vreodată un cărucior la fel de frumos ca acela de pe cutie. Soțul meu s-a apucat cu entuziasm să asambleze, înșurubând piese la întâmplare, dându-și toată silința să le potrivească pe corpul de metal roșu. Nu a trecut mult până am realizat că nu vom putea finaliza proiectul fără instrucțiuni. Din fericire, am găsit instrucțiunile producătorului sub grămada de piese. Conțineau până și un număr de telefon la relații cu clienții, la care puteai suna în zilele lucrătoare, pentru a întreba ce și cum.
În Epistola către efeseni, apostolul Pavel le-a adresat credincioșilor o chemare înaltă: „Urmați pilda lui Dumnezeu!” Aceasta este în mod special importantă pentru părinți, deoarece aceștia sunt, la rândul lor, modele pentru copii. Putem încerca la infinit să îndeplinim această misiune prin puterile noastre, însă atunci când perfecțiunea este criteriul, cu toții dăm greș. Din fericire, Dumnezeu nu ne cere să facem acest lucru singuri. El ne-a dat un manual de instrucțiuni, plin cu toate indicațiile de care avem nevoie ca să ne asamblăm viața în așa fel încât să-L reprezentăm pe Hristos. De asemenea, avem o linie de comunicare directă cu Dumnezeu, prin rugăciune, iar orele Lui de program nu se termină niciodată. El este întotdeauna disponibil, chiar și la ora 1:30 noaptea, în zilele de sărbătoare.
Doamne, Îți mulțumesc că ne-ai oferit un exemplu atât de minunat prin Isus! Îndrumă-ne prin Cuvântul Tău și ajută-ne să Te luăm ca model! Dă-ne nouă, părinților, puterea să-L reprezentăm pe Hristos în fața copiilor noștri!
Andrea Michelle Wood