myBible logó myBible
Fiókom

2020. december 19., szombat

Fiica mea – un dar

Când soția mi-a spus că vom avea o fetiță, brusc am început să simt transpirații reci (nu, nu e o minciună și nici o exagerare artistică, soția mea poate confirma picăturile de sudoare rece de pe fruntea mea agitată). Abia mă obișnuisem cu iminența statutului de părinte, încercând să mă conving cât de frumos va fi să-mi duc băiatul la un meci de baseball, și, bum, vestea: o să fie fetiță. Iată câteva lucruri pe care le-am învățat de aici:

Arată-i că îi iubești mama mai mult decât și-ar putea imagina. Bineînțeles, fiica ta te are la degetul mic, dar nu-i da impresia că, dacă o iubești pe ea, pe mama ei o iubești mai puțin. Un tată reprezintă un model de respect, sacrificiu, loialitate și umilință atunci când își oferă dragostea plină de har și credincioșie soției lui. Relația dintre părinți este unul dintre cele mai profunde modele pe care le va asimila o fetiță și le va folosi în propriile relații.

Nu te lăsa ambalat împotriva partenerului tău atunci când există un conflict. Faptul că sunteți împreună în același rol de părinți îi oferă fiicei voastre niște bariere sănătoase și respect pentru autoritatea pe care Dumnezeu le-a lăsat-o mamelor și taților.

Rugăciunea ei „Tatăl nostru care ești în ceruri” are la bază relația ei cu „tatăl meu care este acasă”. Cum ajunge fetița ta să-L cunoască pe Dumnezeu? Face cunoștință cu El prin intermediul tău. Prin rugăciunile de dinainte de culcare, prin povestiri biblice și prin mersul la biserică, dar și prin modalități mai puternice și mai minunate, perspectiva fiicei tale asupra lui Dumnezeu se formează pe baza felului în care tu îi transmiți iubirea divină. Dacă locuiește în inima ta, Isus Se exprimă în moduri decisive prin intermediul tău ca părinte. Ea înțelege frânturi din cine este Tatăl ei ceresc prin intermediul unui tătic devotat care Îl iubește prima și prima dată pe Hristos.

Acestea sunt doar câteva sfaturi pe care le ofer acum, în acest moment de cotitură al drumului meu. Încă descopăr, iar unele lecții pe care le-am învățat m-au făcut să mă adâncesc mai mult în Cuvântul Lui pentru a căuta ajutor. Între timp, nu au cum să-mi alunece din memorie aceste momente. Totuși, dacă aș avea o mașină a timpului, aș derula timpul pe repede înainte, peste partea în care îmi conduc fiica la altar pentru a o oferi altuia, direct la partea cu răsfățatul nepoțelelor.

Tată, Îți mulțumesc pentru darul de a avea o fiică și pentru înțelepciunea de a o crește bine!

Allan Martin

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.