myBible-Logo myBible
Mein Konto

Mittwoch, 16 Dezember 2020

Instruirea unui copil

Întotdeauna învăț ceva de la copiii mei: cele mai bune moduri de a fi gâdilat, nevoia de timp liber și, cel mai important, cum să ascund ciocolata de superdetectivul meu de doi anișori. Bineînțeles, ca mamă, sper că îi învăț și eu câte ceva pe ei. În primul rând, sper că îi învăț să Îl iubească pe Dumnezeu.

De curând, în toiul sărbătorilor de iarnă, mergeam cu mașina împreună cu copiii, spre școala băiatului celui mare. La un moment dat am pornit radioul. Acordurile melodiei „Mary Did You Know” (Ai știut tu, Marie?) ne-au umplut mașina, dar copiii, nefamiliarizați cu acest cântec, au protestat și au cerut muzică adevărată de sărbători.

Am schimbat frecvențele, până am găsit una unde se cânta „Jingle Bells”, dar nu-mi dădea pace ideea că copiii mei nu cunoșteau adevărata însemnătate a Nașterii Domnului. De asemenea, am ajuns să-mi pun întrebări cu privire la ce îi învățam de fapt pe copii despre Dumnezeu și despre mărețul dar care ne-a fost oferit prin Isus.

Am fost cuprinsă de teama ca nu cumva să fi dat greș în misiunea de părinte. Dacă nu știau nici care era momentul celebrării nașterii lui Isus, ce alte lecții importante ratasem să le dau? Dar Dumnezeu mi-a vorbit și mi-a reamintit că nu eram singură în procesul de creștere a copiilor mei. Până la urmă, ei sunt și copiii Lui.

M-am simțit încurajată de faptul că Dumnezeu va fi cu mine și îmi va suplini slăbiciunea, oferindu-mi înțelepciunea necesară de a-mi instrui copiii să devină fii și fiice pentru Hristos. Mi-am regăsit imediat pacea minții. Mi-am continuat ziua încrezătoare că Dumnezeu mă va învăța ce trebuie să le transmit copiilor mei, astfel încât dragostea lor pentru Isus să se poată maturiza.

Educarea copiilor în așa fel încât să-L cunoască și să-L iubească pe Domnul este o misiune intimidantă și nu e greu să ajungi copleșit de ea. Din fericire, Domnul ne vede nevoile și este gata să ne ofere orice e necesar pentru a fi niște părinți buni. Nu trebuie să facem altceva decât să cerem.

Îți mulțumesc, Doamne, că ne îndrumi pe calea spre Tine! Te rog, Tată, dă-ne înțelepciune să ne învățăm copiii să Te urmeze!

Asheley Woodruff

Mehr
Sprache
Erscheinungsbild

Dieser Eintrag ist gerade nicht verfügbar.