Mittwoch, 11 November 2020
Iubire la distanță
Niciodată nu mi-am închipuit că vom locui atât de departe de nepoții noștri. Visurile mele referitoare la nepoți includeau și apropierea de ei: părinții lor să-i lase la noi când mergeau la cumpărături; noi să-i luăm de la școală; să ne jucăm cu păpușile și cu mingea; să stea lângă mine când fac prăjituri; să participăm la fiecare festivitate școlară, bătând voioși din palme la spectacolele lor. În schimb, doi nepoți locuiesc la o mie de kilometri la nord de noi, iar altul, la o mie de kilometri la sud. Ceilalți doi, un băiat și o fetiță, locuiesc în Kenya, Africa, împreună cu părinții lor misionari. Ce să facă o bunică în cazul ăsta?
Skype-ul poate fi o alegere practică, dacă poți trece peste diferențele de fus orar și poți înghesui convorbirile printre treburile pe care le ai de făcut. Dar pentru noi, bunicile de modă veche, scrisorile redactate de mână sună mai bine. O scrisoare măcar la două săptămâni te va menține parte din viața lor. Trimite-le un desen pe care l-ai făcut – copiii mici nu sunt critici –, trimite-le poze să le coloreze, abțibilduri, un test amuzant, o gumă sau monede să le pună în pușculiță. După o vizită față către față, realizează un album cu pozele tale împreună cu ei.
Te poți înregistra video cu telefonul în timp ce le spui povești și le poți trimite prin e-mail. Tehnologia din ziua de azi ne oferă foarte multe variante. Dar să nu uităm de vizitele personale.
Luna viitoare mă duc să-mi vizitez prințul de doi ani, deoarece tatăl lui va fi plecat din oraș, iar mama lui are un program de lucru imprevizibil. Și eu, și soțul meu am mai făcut acest lucru și ne place la nebunie. Cu copiii din Africa, e-mailul este cea mai bună variantă, pentru că Skype-ul nu prea e compatibil cu noi. Chiar și așa, an de an, i-am privit deschizând cadouri la final de an, iar acest lucru a fost distractiv pentru ambele familii. Concediul anual îi aduce înapoi în State în fiecare vară, iar de câteva ori chiar mi-am făcut curaj și am mers să îi vizitez. Zborurile lungi și escalele pur și simplu merită efortul atunci când îmi văd nepoata cântând în formația de viori de la biserică și nepotul cântând în corul de copii.
Doamne, Îți mulțumesc pentru nenumăratele moduri pe care le avem astăzi de a rămâne aproape de nepoții noștri! Ajută-ne să rămânem conectați și relevanți și întotdeauna să îi îndreptăm spre Tine!
Penny Estes Wheeler