Pe măsură ce Îl urmăm

Atunci când era bebeluș, Timotei putea să stea singur în picioare la doar șapte luni. La zece luni a început să alerge. Ochișorii lui poznași și zâmbetul ștrengăresc erau balsamul vindecător al lui Dumnezeu pentru noi după ce ne pierduserăm prețioasa fetiță într-un accident de mașină. Încântarea noastră atunci când a început școala s-a transformat însă, la scurt timp, în disperare. Am descoperit că fiul nostru cu ochi scânteietori nu putea să învețe să scrie sau să citească. Școala primară părea un labirint de drumuri înfundate la ambele capete. Nenumăratele programe de ajutor au aprins pentru o perioadă foarte scurtă o scânteie de speranță, doar pentru a se consuma însă, lăsându-ne dezamăgiți. Numai părinții care au copii cu dislexie gravă pot înțelege parcursul.

Apoi, într-un mod neașteptat, în clasa a VI-a, Timotei s-a transformat într-un jucător foarte bun de rugby. Era reprezentantul Matabeleland și a fost selectat să-și reprezinte țara, Zimbabwe. Am avut o întrebare: „Va trebui să joace în Sabat?” Răspunsul: „Doamnă, are un talent rar, capacitățile unui sportiv de mare performanță. Aceasta înseamnă că va trebui să joace în majoritatea sâmbetelor.”

Lacrimile mi-au curs fără stăvilire în acel moment. Cât de mult m-a durut inima pentru băiatul meu! Totuși am fost recunoscătoare să-l văd luând o poziție fermă pentru Domnul. Am strigat în gând: „Doamne, l-ai binecuvântat cu un dar pe care nu-l poate folosi, iar el încă Ți se închină! De ce nu îi dai și darul competențelor literare?”

Liceul a adus cu el propriile provocări. Inimile ni s-au înmuiat când i s-a oferit un loc în învățământul special, la finalul căruia nu primea o diplomă echivalentă cu cea de bacalaureat. Încă o dată am strigat la Dumnezeu, în timp ce l-am contactat pe directorul școlii cu internat din Midlands. Nu ne-a venit să credem când Tim a fost acceptat și așezat în rând cu ceilalți elevi. Profesorii erau alertați de schimbare. Frica amestecată cu speranță s-a transformat în rugăciuni de mulțumire și de laudă atunci când au venit notele. Trecuse la toate materiile, cu excepția uneia. După patru ani minunați și plini de provocări, a luat bacalaureatul și era pregătit să meargă la facultate. La fiecare pas din acest drum, Dumnezeu l-a condus. Ce binecuvântări au urmat după exercițiile de ascultare!

Doamne, ajută-ne ca, pe măsură ce Te urmăm de-a lungul anilor, să ne uităm dubiile, întrebările și fricile!

Helen Louise Hall