myBible logó myBible
Fiókom

2020. szeptember 28., hétfő

Ceva mai măreț decât noi

Soțul meu tocmai se întorsese de la munca din grădină. Eu pregăteam cina cu băieții. În timp ce își scotea încălțările, mă uitam la el zâmbind. Am fost dintr-odată surprinsă să observ ATV-ul nostru pe fereastră, alunecând ușurel prin curte. Am realizat că se îndrepta spre iaz. Nu puteam vorbi. Am ieșit pe ușă în papuci strigând doar: „Carl, Carl!” Am coborât val-vârtej treptele verandei. M-am întins după ghidon, dar era prea târziu. Prinsese viteză în josul dealului. A alunecat printre doi meri și pleosc! Direct în iaz.

Soțul meu realizase ce se întâmplă și a fugit direct la escavatorul nostru. ATV-ul a început să se scufunde, în timp ce din el ieșeau bule de aer. Am sărit în apa rece și adâncă, încercând să îl apuc înainte să se îndepărteze prea mult de mine. M-am uitat înapoi la băieți, în timp ce țineam cu o mână ATV-ul, de bara de remorcare, iar cu cealaltă mână mă țineam de un tufiș. Ei coborau alergând spre mine pentru a mă ajuta. L-am auzit pe cel mai mare strigând: „Doamne, te rog, ajută-ne! Nu-l lăsa să se scufunde!” Sinceritatea lui m-a surprins, văzând lacrimi pe fața lui. Copilul meu apelase imediat la Dumnezeu pentru ajutor. Avea o credință incredibilă. Ce mai lecție am învățat! Tocmai când mă gândeam: E o nebunie ce fac eu. Oare de ce mă strofoc?, copilul meu mi-a amintit să apelez la Dumnezeu pentru ajutor.

Soțul meu a reușit să recupereze bestia din apă. Am rămas acolo, nevenindu-ne să credem cele întâmplate. Acum ne vine să râdem de experiența noastră ciudată, dar și medităm împreună cu copiii la bunăvoința lui Dumnezeu de a mă face să mă uit pe fereastră la momentul potrivit. Altfel ne-am fi întrebat ce se întâmplase cu ATV‑ul nostru. Este, de asemenea, bine să ne amintim că uneori avem nevoie de ceva mai măreț decât noi pentru a ieși dintr-o încurcătură. Soțul meu avea o mașinărie mare pe care o putea folosi, iar fiul meu și-a amintit să apeleze la Dumnezeu. Noi le prezentăm aceste paralele copiilor noștri. Ei învață din situații reale. Și tot copiii mă învață ceea ce uneori uit: că atunci când ai probleme, mergi la Dumnezeu, care este Creatorul și Ajutorul nostru.

Tată, înmoaie-mi inima pentru a se întoarce de prima dată spre Tine, cu fiecare problemă! Deschide-mi mintea pentru a învăța lecțiile pe care Tu mi le dai prin copiii mei!

Tami Faudi

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.