Alegerea priorităților

Eram ocupată. Nu aveam nevoie de întreruperi. Plouase toată ziua și în sfârșit îmi permiteam să îi trimit pe copii afară la joacă. M-am concentrat asupra  planului de lecții pentru ziua următoare. Soneria de la intrare a început să sune.

Eram hotărâtă să ignor sunetul, așa că am continuat să scriu. Soneria a cântat din nou. Am continuat să scriu. Aveam foarte multe de făcut și bănuiam că sunt copiii care se jucau. Nimeni nu sună la ușă așa de mult.

Soneria a mai cântat de două ori într-o succesiune rapidă.

Of, eram deranjată! Am pornit spre ușă, pregătită să îi fac pe copii să înțeleagă că eram ocupată cu lucruri urgente, pregătită să le reamintesc că purtarea lor este necuviincioasă.

Dar, în prag, un mănunchi de flori – fără tulpină, rupte, întinse într-o jalnică și frumoasă grămăjoară.

Dintr-odată, nimic din ceea ce făceam nu mai era așa de important. Și nimic nu era mai frumos. Am adunat grămăjoara neasortată de flori culese în apogeul frumuseții lor. Le-am adus înăuntru și le-am așezat cu grijă pe masă, zâmbind în tot acest timp.

Am mers înapoi la ușă și am strigat:, „Vă mulțumesc!” și am pornit să-mi găsesc micile binecuvântări chicotitoare, care se ascundeau după colț, așteptând să vadă ce va zice mami, așteptând să-mi reamintească de priorități.

Prețiosul meu Tată, Îți mulțumesc pentru că mă iubești pe mine, unul dintre copiii Tăi, chiar și atunci când sunt ocupată! Îți mulțumesc pentru binecuvântările pe care mi le-ai oferit! Ajută-mă să-mi prioritizez corect timpul! Ajută-mă să împărtășesc dragostea Ta în așa fel încât ceilalți să știe că sunt importanți, valoroși și iubiți în mod necondiționat – de mine și de Tine!

Carol Bovee