Cineva a vărsat fasolea

Într-o vară, pe când băieții noștri erau mici, ne bucuram împreună la cină, acasă la părinții mei. La un moment dat, cineva i-a înmânat tatălui meu castronul cu mâncare de fasole păstăi. El n-a reușit să îl apuce foarte bine, așa că i-a alunecat din mână și i-a aterizat cu susul în jos în poală. Fasolea era fierbinte. Habar n-am avut că tata putea dansa așa...

Mama a luat niște prosoape și a încercat să șteargă sosul, cineva a venit cu un făraș și a început să strângă fasolea, în timp ce tata țopăia, picurând sos de-a lungul holului și mergând să se schimbe.

Când toată lumea s-a întors la masă, băiatul nostru cel mai mic a rupt tăcerea cu un comentariu profund. „Ce mă bucur că n-am fost eu cel care a scăpat fasolea, altfel sigur aș fi fost pedepsit.” Din nefericire, avea probabil dreptate. Dar acea situație m-a ajutat să nu uit cât de important este să fac distincție între un accident și o manifestare a revoltei, atunci când trebuie să gestionez anumite lucruri cu copiii mei. Accidentele fac parte din latura noastră umană, așa că această realitate trebuie să-mi tempereze reacțiile.

Va exista întotdeauna bucurie nemăsurată în casa ta? De fapt, eu prefer termenul de „voioșie” în locul lui „bucurie”. „Bucuria” se înrudește cu „a bucura” și descrie atitudinea cuiva care reacționează la ceea ce se întâmplă în jurul lui. Voioșia adevărată, în schimb, nu este afectată de împrejurări. Nici de bogăție, nici de sărăcie, nici de boală sau de sănătate. Nici măcar de fasolea vărsată.

Copiilor le este util să observe atât voioșia și atitudinea imperturbabilă a părinților lor, cât și absolut tot ceea ce fac aceștia. Ține minte, voioșia este contagioasă!

Oh, Doamne, ajută-ne să observăm latura amuzantă a vieții și să nu fim doborâți de poveri nenecesare! Ajută-ne ca voioșia pe care ne-o oferi să fie contagioasă, nu doar în familiile noastre, ci și în bisericile și comunitățile noastre!

Don Jacobsen