Șușoteli la Sfânta Cină

Este din nou Sfânta Cină.

— Îți amintești pentru ce este pâinea? îmi întreb băiatul de șase ani.

— Nu este pâine, este un biscuit, mă corectează fetița mea de patru ani, care le știe pe toate.

— Pâinea este trupul lui Hristos. Asta înseamnă că tu mănânci chiar din corpul Lui? îmi răspunde băiatul mai mare, punând la rândul lui o întrebare.

— Nu, dragul meu, este un simbol.

— Ce înseamnă „simbol”?

— Este ceva ce folosim pentru a ne reaminti de ceva ce nu vrem să uităm, improvizez eu. Pâinea frântă, sau biscuitul – și mă uit cu înțeles spre copilul meu atotștiutor –, ne amintește de faptul că Isus a fost zdrobit. Asta înseamnă că El a murit, pentru ca noi să putem avea viață veșnică.

— Îmi poți da și mie puțin?

Scot un biscuit din poșetă, îl împart în două pătrățele și le arăt cum să le țină fără să se rupă. Fetița mea de patru ani începe să îl ronțăie.

— Trebuie să așteptați până când toată lumea va fi servită și pastorul spune: „Luați, mâncați! Acesta este trupul Meu.”

Încep experiențele. O mamă vorbește despre fiica ei bolnavă de cancer. Începe să plângă, declanșând suspine în toată biserica. Când pastorul ne spune să mâncăm, mănânc, încă lăcrimând, deoarece realizez dintr-o perspectivă nouă faptul că trupul lui Hristos a fost frânt din cauza unor dureri asemănătoare cu aceasta.

— Urmează mustul, le șoptesc. Ne reamintește de sângele lui Isus, care a fost vărsat pentru noi.

Ascultăm alte experiențe de la oameni care se simt în largul lor să-și deschidă inima în această adunare destul de mare, sub privirile a două perechi de ochi de pe niște fețe micuțe și drăgălașe.

Doamne, fă ca vorbele din gura mea și lucrurile pe care le fac să fie cu adevărat reprezentative pentru Tine!

Yvonne Rodney