myBible logó myBible
Fiókom

2020. augusztus 3., hétfő

Hei, mami, am înțeles!

Will Rogers, unul dintre teologii mei preferați, a spus odată: „Practic nu este nimic rău la noi toți, cu excepția faptului că suntem egoiști.” Nu ni se aplică mie și ție, bineînțeles, dar ai observat că se aplică, cu siguranță, multora? Inclusiv copiilor noștri. Bine, nu chiar copiilor noștri, dar majorității copiilor vecinilor.

Adevărul este că ne-am născut cu toții plângând pentru a ni se împlini nevoile și, în cazul în care nu se întâmplă ceva care să atenueze această mentalitate, cel mai probabil ea va intra cu noi în mormânt. Iar acel lucru care „atenuează” această mentalitate se numește părinți. Iar strategia folosită de părinții iubitori începe să fie pusă în practică în jurul vârstei de doi ani a copilului. Termenul tehnic pentru acest lucru este „responsabilități casnice”. Dorești ca odraslele tale să învețe respectul și să aibă maniere? De aici începe totul.

Nu sunt un fanatic în privința unora dintre problemele parentale, dar ajung pe aproape când vine vorba de sarcinile casnice. Începând undeva între a doua și a treia aniversare, micul mușcător de gleznă – după cum spunea Kevin Leman – trebuie să aibă parte de o conștientizare crescândă a faptului că viața nu mai este o plimbare de voie. El face parte dintr-o familie, iar a face parte din orice înseamnă a contribui la purtarea greutăților. Să îți fie clar, copiii nu se trezesc pur și simplu într-o dimineață și spun: „Hei, mami, m-am prins!” Li se imprimă progresiv ideea de contribuție personală, pe măsură ce își văd lista cu sarcini de îndeplinit pe ușa frigiderului, pe măsură ce observă că mama și tata se ajută unul pe altul, iar la rândul lor pe alții, fiind astfel antrenați să caute moduri prin care să-i ajute pe ceilalți. Durează ceva să scoți egoismul din inima unui om. Nici eu, nici tu nu am deprins aceste lucruri de la vârsta de trei ani. Dar le punem în practică înaintea ochilor lor și îi convingem. Ține și de învățare, și de înțelegere.

Ai văzut reclama de la televizor în care un antrenor de fotbal intră într-un motel împreună cu un grup de jucători din școala gimnazială? Fiecare elev își cară propriul băgăjel, iar antrenorul cară toate echipamentele sportive. Poate că meciul de fotbal îl vor câștiga, dar despre viață nu au învățat nimic. Dacă aș fi fost eu directorul, aș fi avut o discuție cu antrenorul; acesta pierde din vedere chestiunile importante.

Tată, ajută-mă să arăt, prin exemplul meu, bucuria găsită în îndeplinirea părții mele de responsabilități, ușurând astfel greutățile purtate de ceilalți!

Don Jacobsen

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.