Iubește-ți aproapele!

Fiecare zi trecea greu până ce tata ajungea acasă. Mă jucam, dormeam, făceam curățenie în casă, iar la sfârșitul zilei mergeam cât de departe puteam până când îi zăream mașina venind. Nimic nu părea să se fi schimbat când am avut la rândul meu o fetiță, apoi încă una. Deși nu eram o persoană căreia să îi placă copiii, îmi adoram fetele, dar sufletul meu de tânără soție era gol.

Aveam doar scurte momente cu soțul meu când ajungea acasă, înainte de a se grăbi să învețe pentru masterat și apoi pentru doctorat. Eram măritată și totuși trăiam viața unui părinte singur. Mă simțeam izolată. Trebuia să mă ocup de tot ce avea de-a face cu viața casnică. Mă scufundam și trebuia să învăț să înot repede.

Am început să trăiesc pentru weekendurile de la biserică și deseori organizam întâlniri sâmbăta seara la noi acasă. Am adunat un grup de fetițe și le duceam după școală la balet, la înot sau la călărie. Am găsit lucruri de făcut și locuri de vizitat pentru a ne ține ocupate, ocupate, ocupate. Aș fi făcut orice să scap de singurătatea devastatoare care mă cuprinsese. După ani de predat la grădinița și la școala primară ale bisericii, m-am îndreptat către lucrarea cu tinerii, apoi spre lucrarea cu femeile. L-am slujit pe Isus cu toată pasiunea mea și mi-am folosit toate darurile pentru a-I sluji. El era bucuria mea. El mi-a umplut sufletul până când nu m-am simțit așa de singură.

M-am bucurat de prietenii puternice, pline de Hristos, cu multe dintre prietenele mele. Ne-am încurajat una pe alta, ne-am rugat împreună și ne-am împărtășit provocările vieții de părinte. Nu era ca atunci când le împărtășeam cu soțul meu, dar Domnul S-a folosit de ele pentru a-mi ușura sentimentul lipsei de conexiune dintre mine și soțul meu, pe de o parte, și dintre el și fete, pe de altă parte.

Îmi doresc să spun că am reușit să mă descurc. Nu am făcut întotdeauna alegeri bune. Au fost zile în care îmi luam ochii de la Isus și mi-au trebuit ani pentru a mă vindeca de urmările acestui lucru. Singurătatea – indiferent dacă cel în cauză e căsătorit sau nu – te poate face vulnerabil în multe domenii. Cât de important este, deci, să învățăm să ne ținem strâns de mâna Lui! El este mai mult decât suficient.

Tată, mergi alături de noi în călătoria pe care o reprezintă viața de părinte singur, indiferent dacă suntem căsătoriți sau necăsătoriți! Întărește-ne prin acest adevăr: Tu, o Doamne, ești destul!

Emra Wagener Smith