2020. július 21., kedd
Salvează-ți copiii!
Fetița mea de trei ani a alergat de-a lungul curții până pe treptele din fața casei, unde tatăl ei stătea cu ușa întredeschisă. L-a tras de mână, zicând: „Te rog, tati! Te rog, vino cu noi la biserică!” El a refuzat. Era prima dată în viața ei când el rămânea acasă.
Am plâns amândouă pe drumul spre biserică. Sabaturile ni s-au schimbat pentru totdeauna. Eu am sperat să fie ceva temporar, dar nu era. Stăteam tăcută în biserică, rugându-mă: „Doamne, cum o să reușesc să o cresc? Cum o să-i pot oferi o direcție spirituală fără tatăl ei? Ea este și copilul lui. Cum, Doamne? Cum?”
Mi-am împărtășit îngrijorarea în mica mea grupă și ne-am rugat apoi cu toții.
În următorul Sabat a avut loc un botez. Privind cu atenție, fiica mea s-a întors spre mine și a zis: „Mami, vreau și eu să fiu botezată.”
M-am uitat la ea. Nu discutaserăm niciodată despre botez. Mă întrebam dacă ea a înțeles ce însemna acest lucru. Mi s-au umplut ochii de lacrimi în timp ce-mi însușeam mesajul pe care Dumnezeu îl trimisese prin copila mea. El avea să o îndrume către Sine. El avea să pună în sufletul ei dorința după lucrurile spirituale.
Ceva mai târziu, o priveam colorând în timpul predicii, aparent fără să fie atentă la ce se spunea în față. În drum spre casă, mi-a povestit cu acuratețe temele prezentate în predică. Uneori îmi cerea să-i explic predica. Eram fericită să-i explic conceptele într-un limbaj simplificat, astfel că am ignorat principiul de a păstra liniștea în biserică. Ulterior, în timp ce o duceam cu mașina la școală, îi povesteam istorioare biblice. Într-un mod minunat, Dumnezeu mi-a atins de multe ori inima cu înțelesuri noi și superioare ce păreau că îmi răsar în minte chiar în timpul povestirii. Pe toată durata copilăriei, ea nu și-a pierdut niciodată dorința de a fi botezată.
Tată, Tu ești dragoste. Tu ești Creatorul inimilor copiilor noștri și înțelegi cât tânjesc să fie iubiți. Învață-ne să iubim așa cum iubești Tu. Atunci când unele situații, propriile noastre caractere și dificultățile micșorează acea dragoste, Te rugăm să preiei conducerea! Te rog să-Ți ții promisiunea și salvează-ne copiii! Îți mulțumim că Te îngrijești de detalii!
Lynn Meadows