myBible logó myBible
Fiókom

2020. július 20., hétfő

O dorință de ziua mea

Îmi amintesc prea bine aniversarea de 26 de ani. Erau vremuri triste, nu fericite. Familia mea voia să mă scoată la cină în oraș pentru a sărbători, dar am anulat planurile, cu lacrimile șiroindu-mi pe față și cu un sentiment de goliciune în interior. Visurile mele, tot ceea ce-mi dorisem... și unde ajunsesem?

Eram însărcinată cu al doilea copil, cu Maddie.

Mamă necăsătorită și singură. Nu fusese decizia mea. După opt ani, mă aflam în aceeași situație. De fapt, mai rău, fiindcă era a doua oară. Simțeam că lumea mă judecă. „Uite-o și pe fata asta, e din nou gravidă. Nu se învață minte?” Aveam planuri. Aveam visuri. Nu era locul unde credeam că voi ajunge la 26 de ani. Ceea ce pierdeam din vedere era faptul că Dumnezeu veghea asupra mea. M-a salvat dintr-o relație teribilă, dintr-o viață de haos și m-a binecuvântat cu un loc de muncă bun și cu prieteni minunați.

Acele prietenii și serviciul m-au ajutat să răzbesc timp de cinci ani. M-au ajutat să mă dezvolt și să mă descopăr pe mine însămi. Biserica niciodată nu m-a judecat, ci pur și simplu și-a deschis brațele și toți au iubit-o pe Maddie ca pe fiica lor.

Dumnezeu m-a binecuvântat cu cea mai minunată familie, care m-a susținut mereu. Fiica mea, deși nu a fost plănuită, a fost o minunată și zglobie adăugire la familia mea. Viața ar fi foarte plictisitoare fără vorbăreața mea Maddie. Adevărul e că dinainte ca eu să-L fi avut pe Dumnezeu în viața mea, El Se afla deja la lucru. Nu-mi dădeam seama, dar El îmi răspundea la rugăciuni înainte ca eu să le rostesc.

Acum, în loc să fiu deprimată sau decepționată de faptul că nu am ajuns acolo unde voiam în viață, pot privi cât de departe m-a purtat Dumnezeu: de la nimic la totul. Da, aș putea spune că mă păzește. Poate că viața nu a decurs așa cum îmi plănuisem, dar Dumnezeu a lucrat în modul plănuit de El.

Dumnezeule iubitor, Te laud pentru că ești atât de bun cu copiii Tăi! Îți mulțumesc că ne-ai ascultat rugăciunile și Te-ai îngrijit de noi!

Jill Simpson

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.