myBible logó myBible
Fiókom

2020. július 19., vasárnap

Ora de vârf

Ca tată singur, Dumnezeu m-a învățat cum să disciplinez cu dragoste. Unele lucruri necesită doar un ghiont în spate, dar alte lucruri, nu. Când fiica mea era mică, locuiam la țară. Acolo era un drum de vreo o sută de metri care trecea prin fața casei, iar cutia noastră poștală era dincolo de drum.

În timp ce tundeam iarba într-o zi, fetița mea a vrut să facă ceva frumos pentru mine și să-mi aducă corespondența. Cu coada ochiului am văzut-o trecând strada spre cutia poștală, nepăsându-i de pericol. Cu viteza unui robot am alergat înspre ea și i-am spus să se oprească fix în momentul în care deschidea ușița cutiei. Când am ajuns la ea, am traversat înapoi strada și am readus-o în siguranța curții noastre.

După ce am certat-o cu o voce fermă, am trimis‑o pe scăunelul vechi de lemn de pe verandă pentru a se gândi la ceea ce tocmai se întâmplase, cu lacrimile curgând pe obrăjorii ei scumpi. După vreo 15 minute, Domnul mi-a spus: „Acum iubește-o ca să-i treacă.” Am oprit motocoasa, am tras adânc aer în piept și am mers spre ea.

Luând-o de pe scaun, i-am dat o îmbrățișare mare și i-am spus că o iubesc foarte mult. I-am explicat cât de important este să te uiți în toate părțile atunci când traversezi strada, apoi am condus-o înapoi la drum pentru a o învăța cum să traverseze în mod corespunzător. I-am reamintit cât de mult o iubesc, apoi ne-am jucat amândoi în curte în lumina soarelui spre apus.

După o săptămână, lucram amândoi în curte, iar ea mi-a cerut voie să aducă scrisorile. I-am spus că bineînțeles că poate să meargă – și trebuia să am încredere în ea. Și-a adus la îndeplinire cu succes misiunea și a venit alergând spre mine cu un zâmbet larg pe fața ei frumoasă:. „Am reușit! Am reușit, tati!” Am îmbrățișat-o și i-am spus cât de mândru sunt de ea. Nu a uitat niciodată acea lecție, și nici eu

Tată, Îți mulțumesc pentru că ne disciplinezi cu dragoste!

John Gold

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.